Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:20 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima întâlnire regională a Comitetului Naţional pentru Dezvoltare

ro

18 May, 2011 17:31 983 Marime text

„La 4 ani dupa aderare, Romania intarzie sa se dezvolte, Romania intarzie sa aiba proiecte guvernamentale clare, finantabile, predictibile, cu continuitate dincolo de ciclurile politice, astfel incat sa putem sa punem tara pe o cale coerenta. La 4 ani de la aderare este momentul sa stopam modul discretionar in care se aloca banii publici", a declarat Presedintele Senatului Romaniei, Mircea Geoana, in cadrul conferintei "Dezvoltarea Olteniei: oportunitati si provocari", ce a avut loc marti, 17 mai, la Craiova. Conferinta a fost organizata in parteneriat cu Consiliul Judetean Dolj.

Obiectivul acestei conferinte a fost identificarea acelor oportunitati de dezvoltare ale Doljului si a intregii Oltenii, avand la baza mai ales sansele oferite de Strategia Dunarii si a axului industrial creat in jurul zonei Pitesti (Renault) - Slatina (Pirelli, ALRO) - Craiova (Ford) - Drobeta Turnu Severin. „Am incercat sa punem in valoare specificul, ceea ce evidentiaza Oltenia in fata altor regiuni. Exista un inceput de forta industriala care poate sa reprezinte un motor important de crestere economica pentru regiune. Acest cluster industrial reprezinta sansa Olteniei de a se dezvolta cu adevarat. Suntem convinsi ca daca am pune la dispozitia mediului de afaceri proiecte de infrastructura fizica, de comunicatii, de dezvoltare profesionala, si alti investitori vor fi atrasi catre regiune", a subliniat Mircea Geoana.

Intregul eveniment a fost structurat in doua paneluri, in cadrul fiecarui panel expertii si specialistii cu informatii si puncte de vedere avizate putandu-si exprima viziunea si solutiile legate de dezvoltarea regiunii. Primul panel, intitulat Infrastructura si politici industriale in regiunea Oltenia, a avut drept scop incercarea de a ordona proiectele la nivel national, regional si local astfel incat sa existe o logica prin care ele pot fi integrate intr-un plan regional coerent. Cel de-al doilea panel, intitulat Strategia Dunarii - oportunitati si provocari - si-a propus sa identifice care sunt principalele avantaje oferite de aceasta noua initiativa a CE si cum pot fi reordonati banii europeni astfel incat procesul de atragere a fondurilor europene sa fie eficientizat.

Dezbaterea de marti, de la Craiova, este primul eveniment major al Comitetului National pentru Dezvoltare ce se desfasoara in afara Bucurestiului. Ea va fi urmata de trei dezbateri sectoriale, pe teme legate de energie, agricultura si forta de munca, precum si de alte doua dezbateri regionale, la Iasi si la Cluj. Dezbaterea de la Iasi, ce va avea loc pe 27 mai, va fi axata pe identificarea acelor solutii referitoare la reducerea decalajelor dintre regiunile Romaniei, la mai bine de patru ani de la aderarea la UE, prin folosirea tuturor instrumentelor puse la dispozitie de Politica de Coeziune. De asemenea, se va discuta si despre necesitatea identificarii unor noi piete de desfacere si de cresterea relatiilor economice cu terte piete. "La sfarsitul unei runde de dezbateri regionale si sectoriale scopul nostru este sa venim cu o serie de initiative legislative care sa disciplineze macar in al 13-lea ceas modul in care facem politici publice si alocam resurse in aceasta tara. Ne propunem ca strategiile nationale sau sectoriale sa treaca prin lege in Parlamentul Romaniei, astfel incat ele sa fie finantate cu prioritate de la bugetul de stat. Vrem sa limitam dramatic modul discretionar in care se aloca resursele in Romania. Vreau sa incercam sa ordonam si modul in care functioneaza instrumentele de finantare, mai ales cele care gestioneaza fondurile de la Guvernul Romaniei", a conchis Geoana.

Bazele Comitetului National pentru Dezvoltare au fost puse acum un an, in cadrul unei dezbateri organizate de Mircea Geoana in Senatul Romaniei, dezbatere intitulata "Politicile Dezvoltarii". De atunci, Comitetul s-a bucurat de sustinerea reprezentantilor Bancii Mondiale si ai Comisiei Europene si a reunit in structura sa de conducere nume importante din politica si din societatea romaneasca. Lansarea oficiala a Comitetului National pentru Dezvoltare a avut loc pe 3 decembrie 2010, la Academia Romana. De atunci au mai fost organizate o serie de dezbateri pe probleme importante pentru societatea romaneasca, precum evenimentul ce a avut loc la Senat, pe 22 martie, ocazie cu care Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii a lansat raportul "Romania: Raspunsuri la criza".

Comitetul National pentru Dezvoltare intentioneaza sa devina o platforma de discutii, cat mai vasta, care sa permita utilizarea intregului potential uman al romanilor. Comitetul este un for transpartinic, ce doreste sa asigure o directie unitara si durabila pentru societatea romaneasca. Comitetul National pentru Dezvoltare considera ca fiind stringenta identificarea unui model socio-economic de dezvoltare a Romaniei pe termen scurt, mediu si lung.

Evenimentul de marti de la Craiova s-a bucurat de participarea Presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, Secretarului Senatului Romaniei, Petru Filip, membru al Comitetului de Conducere al CND, precum si a politicienilor din toate partidele politice, a reprezentantilor din Ministerul Transporturilor, din Ministerul Economiei si din Ministerul Mediului. De asemenea, in sala Consiliului Judetean Dolj au fost prezenti si reprezentanti ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai Consiliilor Judetene din regiunea Sud-Vest Oltenia, precum si primari ai municipiilor si oraselor din regiune, reprezentanti ai Camerelor de Comert si Industrie din Dolj si Mehedinti si responsabili din cadrul Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii