Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul de lucru al Senatului României pentru ziua de miercuri, 24 februarie 2016

ro

24 Feb, 2016 11:29 1380 Marime text
Programul de lucru al Senatului României pentru ziua de miercuri, 24 februarie 2016
 
 
10.00                – Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor
 
9.00-10.30         – Declaraţii politice
 
10.30-13.00       – Lucrări în plenul Senatului României
  • Dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • Vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar) - ora 12,00
 
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI ROMÂNIEI
 
I.      Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege
Nr. Punct P.L. Descriere Rezoluție
1   Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 29 februarie  –  5 martie 2016.

 
 
2   Solicitarea  Parchetului  de  pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  adresată Senatului României,  în  vederea  formulării  cererii  de  începere  a  urmăririi  penale  față de domnul senator Gabriel  Oprea, fost  viceprim-ministru  pentru  securitate  națională  și  ministru  al afacerilor interne,  în dosarul nr. 20/P/2016 al Direcției Naționale Anticorupție.
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
(sub rezerva depunerii raportului)


 
 
3   Cererea ministrului justiţiei nr. 2/16273/19.02.2016, însoţită de solicitarea  Parchetului  de  pe   lângă   Înalta  Curte  de  Casaţie  şi  Justiţie,  de   încuviinţare  a  reţinerii  şi  arestării preventive a doamnei senator Doina – Anca Tudor, formulată în dosarul nr. 171/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări  
(sub rezerva depunerii raportului)
 
 
 
II.     Iniţiative legislative
Nr. Punct P.L. Descriere Rezoluție
1 L580/02.11.2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010.
(termen de adoptare tacită: 02.03.2016)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
                       Raport suplimentar de respingere ( + amendament respins)

Caracterul legii: organică

 
 
2 L576/02.11.2015 Propunerea legislativă pentru completarea art. 1 din Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.
(termen de adoptare tacită: 02.03.2016)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                        Comisia pentru transporturi şi energie
                       Raport de respingere ( + amendamente respinse) 
Caracterul legii: ordinară

 
 
3 L571/02.11.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.
(termen de adoptare tacită: 02.03.2016)
Comisie fond: Comisia pentru cultură şi media
                       Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
                        Raport de respingere 
Caracterul legii: ordinară

 
 
4 L588/09.11.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului numărul  504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. - respinsă de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru cultură şi media
                        Raport de respingere
Caracterul legii: organică 

 
 
5 L592/09.11.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 504/2002 a audiovizualului. – respinsă de Camera Deputaților
Comisie fond: Comisia pentru cultură şi media
                        Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 
6 L2/02.02.2016 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.
(termen de adoptare tacită: 23.03.2016)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                        Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară

 
 
7 L667/14.12.2015 Proiectul de lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică. - adoptat tacit de Camera Deputaţilor – prioritate legislativă a Guvernului
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                        Comisia economică, industrii şi servicii
                        Raport de admitere (+ amendament respins)
Caracterul legii:  organică

 
 
8 L26/02.02.2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ. - respinsă de Camera Deputaţilor  
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                         Raport de respingere
Caracterul legii: organică

 
 
9 L654/07.12.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea alin (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
(termen de adoptare tacită: 04.04.2016)  
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                        Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică

 
 
10 L658/07.12.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 65 alineatul (4) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
(termen de adoptare tacită: 04.04.2016)  
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                        Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică

 
 
11 L657/07.12.2015 Propunerea legislativă pentru proclamarea zilei de 1 septembrie ca Ziua comunităţilor defavorizate afectate de sărăcie.
(termen de adoptare tacită: 04.04.2016)  
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
                        Raport de admitere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară

 
 
12 L656/07.12.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
(termen de adoptare tacită: 04.04.2016)  
Comisie fond: Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
                        Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară

 
 
13 L47/02.02.2016 Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 5 din Legea nr. 35/2007.
(termen de adoptare tacită: 19.04.2016)
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
                        Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară

 
 
14 L668/14.12.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 288/24 iunie 2004, privind organizarea studiilor universitare. – respinsă de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
                        Raport de respingere
Caracterul legii: organică
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii