Sedinta Biroului permanent al Senatului, 13.04.2010
Sedinta Biroului permanent al Senatului, 13.04.2010Biroul permanent al Senatului a stabilit ca primul punct al ordinii de zi a şedinţei plenului de luni, 19 aprilie, să fie, conform solicitării Guvernului, dezbaterea proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, a anunţat chestorul Senatului, Constantin Dumitru, la finele şedinţei de birou de astăzi, 13 aprilie.
De asemenea, chestorul Senatului a spus că Biroul permanent a luat în discuţie şi a repartizat comisiilor de specialitate proiectele de lege şi iniţiativele legislative depuse recent la Senat şi a stabilit termene pentru prezentarea avizelor şi rapoartelor. Având în vedere volumul semnificativ de proiecte legislative acumulate, săptămâna viitoare se va desfăşura şedinţă de plen şi marţi, în afară de şedinţele obişnuite din zilele de luni şi miercuri.
Domnul senator Dumitru a anunţat vizita în ţara noastră a preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, în zilele de 26 şi 27 aprilie, precum şi faptul că Biroul permanent a hotârât ca în luna mai să se desfăşoare în fiecare an evenimentul „Zilele porţilor deschise la Senat", ediţia din acest an urmând să aibă loc pe 28 şi 29 mai.
Biroul de presă al Senatului
13 aprilie 2010Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp