Sedinta Biroului permanent al Senatului, 19.10.2010
Sedinta Biroului permanent al Senatului, 19.10.2010Biroul Permanent al Senatului a dezbătut şi aprobat toate punctele înscrise pe ordinea de zi şi, după ce a repartizat comisiilor de specialitate proiectele de lege şi iniţiativele legislative luate recent în evidenţă, a aprobat programul de lucru pentru săptămâna în curs şi pentru cea viitoare, a declarat chestorul Senatului, Ioan Chelaru, la finele şedinţei de birou desfăşurată astăzi, 19 octombrie.
Senatul va lucra în plen astăzi până la ora 13.00, miercuri va avea loc, timp de o oră, începând cu ora 10.00, şedinţa plenurilor reunite ale celor două Camere pentru prezentarea moţiunii de cenzură, iar după ora 11.00, la Senat se va desfăşura şedinţa de plen, cu sesiune de vot final, în special pe legile organice. Săptămâna viitoare va fi program obişnuit pentru zilele de luni şi marţi, iar miercuri, de la ora 11.00, va avea loc o nouă şedinţă comună a celor două Camere, şedinţă în care se va dezbate moţiunea de cenzură, urmând ca joia viitoare, de la ora 10.00, să aibă loc angajarea răspunderii Guvernului pe legea educaţiei.
Chestorul Senatului a precizat că Biroul Permanent a luat în discuţie scrisoarea Preşedintelui României prin care a solicitat urgentarea dezbaterii legii privind sistemul unitar de pensii publice şi a luat cunoştinţă de răspunsul formulat de Preşedintele Senatului. Prin consens, membrii biroului au fost de acord ca raportul Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială să fie finalizat, cu toate avizele necesare, până la data de 26 octombrie, iar dezbaterea în plen să aibă loc pe 2 sau 3 noiembrie. S-a apreciat că în acest mod cererea de celeritate adresată de Preşedintele României este avută în vedere, respectându-se şi prevederile Regulamentului Senatului, potrivit cărora o astfel de cerere de reexaminare trebuie să fie înscrisă pe ordinea de zi în maximum 30 de zile.
Membrii Biroului Permanent au aprobat un memorandum intern privind exercitarea controlului parlamentar în temeiul Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007. Prin procedura de lucru adoptată de Biroul Permanent se urmăreşte creşterea rolului activ al forului legislativ în aprobarea documentelor Uniunii Europene. Se reglementează astfel, pentru prima dată, modalitatea de lucru a Senatului în vederea adoptării avizelor asupra proiectelor de acte normative, a opiniilor asupra documentelor de consultare aparţinând Comisiei Europene, a programelor legislative anuale, precum şi a oricăror alte instrumente de programare legislativă sau de strategie politică.
În privinţa relaţiilor parlamentare externe, Biroul Permanent a aprobat propunerile de deplasări, cu excepţia uneia dintre acestea, care a avut aviz negativ din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.
Senatorul Ioan Chelaru a menţionat că biroul a luat act de solicitarea preşedintelui Comisiei pentru sănătate publică, Ion Rotaru, ca deplasarea la Brăila a comisiei să aibă loc pe data de 11 noiembrie, şi nu pe 28 octombrie, cum se stabilise iniţial. De asemenea, o delegaţie restrânsă a Senatului, compusă din trei membri ai Biroului Permanent şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport va participa pe 26 octombrie la şedinţa solemnă de la Iaşi prilejuită de aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza".
Biroul de presă al Senatului 19 octombrie 2010
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp