Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:09 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sedinta plenului Senatului - 15.11.2010

ro

16 Nov, 2010 17:52 1039 Marime text

Şedinţa plenului Senatului de luni, 15 noiembrie 2010, a început cu aprobarea programului de lucru şi a ordinii de zi curente - cu modificările propuse, ordine de zi care a inclus declaraţii politice, dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi, votul final pe iniţiative legislative, întrebări, interpelări şi răspunsuri.

În cadrul programului organizatoric, s-a aprobat dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă a Proiectului de lege privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, restul iniţiativelor legislative pentru care se solicitase acelaşi regim urmând a fi dezbătute şi aprobate în procedura normală.

A fost prezentată plenului o Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 10 noiembrie 2010, a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Au fost adoptate următoarele iniţiative legislative:

Propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultură şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul proiectului "Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor în judeţul Neamţ";

Proiectul de lege privind ratificarea Convenţiei pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, încheiată la Bucureşti la 9 decembrie 2009 şi semnată de România la Bucureşti, la aceeaşi dată;

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006;

Propunerea legislativă privind procedura colectării debitelor.

În calitate de Cameră decizională, plenul Senatului a adoptat:

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere şi a terorismului internaţional, semnat la Bucureşti la 28 septembrie 2009;

Proiectul de lege privind ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007.

Plenul Senatului a respins prin vot Proiectul de lege pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 15/1993 pentru aderarea României la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967.

Informaţii detaliate despre conţinutul proiectelor de legi şi propunerilor legislative dezbătute în şedinţa plenului Senatului, precum şi cu privire la votul senatorilor pot fi obţinute accesând link-ul http://www.senat.ro/Voturiplen.aspx de pe pagina de internet a Senatului, www.senat.ro.

Biroul de presă al Senatului 15 noiembrie 2010

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii