Sedinta plenului Senatului - 18.04.2011
Sedinta plenului Senatului - 18.04.2011Plenul Senatului a aprobat, la începutul şedinţei de luni, 18 aprilie 2011, programul de lucru şi ordinea de zi curente, precum şi programul de lucru al întregii săptămâni. Ordinea de zi a cuprins dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise şi secţiunea de întrebări, interpelări şi răspunsuri. A fost prezentată plenului Nota privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la 11 aprilie 2011, a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2011 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti şi a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. S-a aprobat, de asemenea, solicitarea de retragere din dezbatere a Propunerii legislative privind promovarea invenţiilor.
Dintre iniţiativele legislative pentru care s-a solicitat dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă, au primit aprobare în vederea aplicării procedurii de urgenţă Propunerea legislativă - Legea timbrului cultural şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, restul urmând a fi dezbătute în procedura obişnuită.
Au fost dezbătute şi adoptate următoarele iniţiative legislative:
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb;
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2011 privind modificarea şi completarea art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr. 266/2008;
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2011 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă;
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2011 privind finanţarea unor activităţi de îmbunătăţiri funciare.
Informaţii detaliate despre conţinutul proiectelor de legi şi propunerilor legislative dezbătute în şedinţa plenului Senatului, precum şi cu privire la votul senatorilor pot fi obţinute accesând link-ul http://www.senat.ro/Voturiplen.aspx de pe pagina de internet a Senatului, www.senat.ro.
Biroul de presă al Senatului 18 aprilie 2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp