Sedinta plenului Senatului - 22 noiembrie 2010
Sedinta plenului Senatului - 22 noiembrie 2010Şedinţa plenului Senatului de luni, 22 noiembrie 2010, a început cu aprobarea programului de lucru şi a ordinii de zi curente, care a inclus declaraţii politice, dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi, votul final pe iniţiative legislative, întrebări, interpelări şi răspunsuri.
În cadrul programului de legiferare, au fost supuse votului, cu prioritate, două iniţiative legislative cu caracter organic, aflate în procedura votului final, în privinţa cărora plenul s-a pronunţat astfel: Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, constituind o prioritate legislativă a Guvernului, a fost respins cu 66 voturi pentru, 20 împotrivă şi 2 abţineri; reluarea votului final, ca urmare a faptului că, în şedinţa anterioară de plen, atât proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, s-a finalizat cu un rezultat de 44 de voturi pentru, 58 împotrivă şi 3 abţineri pentru proiectul de lege de respingere a OUG 22/2010, iniţiativa fiind adoptată tacit.
În continuare, au fost adoptate următoarele iniţiative legislative:
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2010 privind anunţarea creşterii contribuţiei României la bugetul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor pentru perioada 2011- 2015 cu o jumătate unitate contributivă, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor care se va desfăşura la Guadalajara, Statele Unite Mexicane, în perioada 4 - 22 octombrie 2010;
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (2) al articolului 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile.
Plenul Senatului a respins:
Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Camerei Inginerilor din domeniul Construcţiilor din România;
Propunerea legislativă privind producerea energiei electrice şi termice în cogenerare.
Informaţii detaliate despre conţinutul proiectelor de legi şi propunerilor legislative dezbătute în şedinţa plenului Senatului, precum şi cu privire la votul senatorilor pot fi obţinute accesând link-ul http://www.senat.ro/Voturiplen.aspx de pe pagina de internet a Senatului, www.senat.ro.
Biroul de presă al Senatului 22 noiembrie 2010
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp