Sedinta plenului Senatului
Sedinta plenului SenatuluiPlenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, 21 iunie 2010, ordinea de zi şi programul de lucru propuse pentru şedinţa în curs. De asemenea, a fost aprobată dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă a Proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (71 voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 3 abţineri).
A fost prezentată Nota privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 16, respectiv 17 iunie 2010, a următoarelor iniţiative legislative:
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit.
În cadrul programului legislativ, plenul Senatului a adoptat următoarele proiecte de lege:
Proiectul de lege pentru aderarea României la Convenţia privind crearea unei Organizaţii Europene pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT), adoptată la Geneva la 24 mai 1983 şi la Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Europene pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT), adoptat la Darmstadt la 1 decembrie 1986.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Senatul a luat în dezbatere Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii care nu a întrunit numărul de voturi necesar nici pentru adoptare, nici pentru respingere.
Informaţii detaliate despre conţinutul proiectelor de legi şi propunerilor legislative dezbătute în şedinţa plenului Senatului, precum şi cu privire la votul senatorilor pot fi obţinute accesând link-ul http://www.senat.ro/Voturiplen.aspx de pe pagina de internet a Senatului.
Biroul de presă al Senatului 21 iunie 2010
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp