Sedinta plenului Senatului din 18 mai 2011
Sedinta plenului Senatului din 18 mai 2011Şedinţa plenului Senatului de miercuri, 18 mai 2011, a început cu aprobarea ordinii de zi curente, cu modificările propuse, a programului de lucru al zilei, precum şi a programului de lucru al săptămânii următoare. La acest ultim punct, plenul a fost informat în legătură cu programarea luni, 23 mai, la orele 15.00, cu decalarea corespunzătoare a programului de lucru al zilei, a dezbaterii moţiunii simple intitulate „Politica externă este a României şi nu a PDL", depusă de grupurile parlamentare ale PSD şi PNL+PC. A fost supusă la vot şi aprobată cu 66 de voturi pentru, 2 împotrivă şi nici o abţinere, componenţa nominală a Comisiei pentru românii de pretutindeni care s-a constituit în cadrul Senatului. În cadrul exercitării controlului parlamentar privind aplicarea principiului subsidiarităţii şi proporţionalităţii, plenul Senatului a aprobat, cu 59 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi o abţinere, Proiectul de Hotărâre cu privire la Cartea verde a Comisiei intitulată "De la provocări la oportunităţi: către crearea unui cadru strategic comun pentru finanţarea cercetării şi inovării în UE" - COM (2011) 48 final.
A fost prezentată plenului o Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 16 şi 17 mai 2011, a următoarelor iniţiative legislative:
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli şi gestionarea fondurilor comunitare;
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii;
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia;
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 259 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în 2007.
S-a aprobat dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă a Proiectului de lege privind regimul deşeurilor şi a Proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, iar Propunerea legislativă privind modificarea alin.(1) şi (21) ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar şi Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 523/2003 privind aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare a Turismului "Schi în România" au rămas să fie dezbătute în procedură obişnuită.
În calitate de Cameră decizională, Senatul a adoptat Proiectul de lege privind ratificarea Acordului pentru înfiinţarea Academiei Internaţionale Anticorupţie ca organizaţie internaţională, semnat de România la Viena, la 2 septembrie 2010.
Dintre iniţiativele legislative dezbătute şi supuse la vot, au fost adoptate următoarele:
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară;
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011;
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă", precum şi pentru adoptarea unor măsuri în vederea continuării programului „Prima casă";
Proiectul de lege privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe de teren, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu - Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie „Autostrada Arad - Timişoara - Lugoj" - „Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă", respectiv a obiectivului de investiţie „Autostrada Nădlac - Arad".
Plenul Senatului a aprobat raportul de admitere a cererii de reexaminare, la solicitarea Preşedintelui României, a Proiectului de lege pentru modificarea alin.(2) al art. 29 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi a respins raportul de admitere a cererii de reexaminare a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale "Petromidia" - S.A. Constanţa.
A fost respins la vot Proiectul de lege privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.
Votul final asupra iniţiativelor legislative cu caracter organic, dezbătute în cadrul ordinii de zi, a rămas să fie acordat în şedinţa de plen de luni, în intervalul din program destinat adoptării legilor organice:
Proiectul de lege pentru instituirea unei măsuri referitoare la admiterea în magistratură în perioada 2010-2011;
Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României;
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20 din 11 martie 2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Plenul Senatului a aprobat retrimiterea la comisia de specialitate, pentru raport suplimentar, a Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.
Informaţii detaliate despre conţinutul proiectelor de legi şi propunerilor legislative dezbătute în şedinţa plenului Senatului, precum şi cu privire la votul senatorilor pot fi obţinute accesând link-ul http://www.senat.ro/Voturiplen.aspx de pe pagina de internet a Senatului, www.senat.ro.
Biroul de presă al Senatului 18 mai 2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp