Senatorul Titus Corlatean la Adunarea Parlamentara a CE
Senatorul Titus Corlatean la Adunarea Parlamentara a CEComunicat de presă
Marţi, 21 iunie a.c., în cadrul Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc la Strasbourg, în perioada 20-24 iunie a.c., senatorul Titus Corlăţean, membru al Delegaţiei române la APCE, a condus lucrările Subcomisiei pentru Orientul Mijlociu, al cărei preşedinte a fost ales în luna aprilie a.c.
Alături de membrii acestei subcomisii, la lucrări au luat parte reprezentanţi ai Knesset-ului (Parlamentului israelian) şi ai Consiliului Legislativ Palestinian.
Parlamentarul român a arătat că această subcomisie reprezintă un cadru unic de dialog pentru cele două părţi, având în vedere spiritul pozitiv în care au loc dezbaterile, subliniind totodată necesitatea unei abodări pragmatice, bazate pe proiecte concrete, o sugestie în acest sens fiind dezvoltarea economică, accesul la sursele de apă, aspectele referitoare la protecţia mediului, teme care figurează pe lista propusă cu ocazia reuniunii subcomisiei de la Izmir din martie 2010.
Yohanan Plesner, şeful delegaţiei israeliene, a menţionat că această subcomisie a reprezentat de-a lungul timpului o platformă utilă de dialog pentru israelieni şi palestinieni, care a militat constant pentru înlăturarea barierelor de comunicare între cele două părţi şi pentru soluţionarea unor aspecte punctuale. Parlamentarul israelian a mai adăugat că gestionarea resurselor de apă în această zonă este una dintre temele recurente ale subcomisiei, dar pot fi identificate în viitor şi introduse pe ordinea de zi şi alte subiecte relevante pentru Orientul Mijlociu.
Qais Khader, şeful delegaţiei palestiniene, s-a arătat deschis includerii, de comun acord, pe agenda subcomisiei a unor proiecte importante pentru viaţa de zi cu zi a populaţiei, ceea ce ar putea avea un impact pozitiv asupra atmosferei şi respectiv relaţiilor de încredere între cele două părţi.
În acest context, la solicitarea preşedintelui subcomisiei, şeful delegaţiei palestiniene a făcut o informare asupra ultimelor evoluţii din regiune. Parlamentarul palestinian a arătat că succesul acordului de reconciliere între Fatah şi Hamas depinde de formarea noului guvern, care se preconizează a fi alcătuit din persoane neafiliate politic. Potrivit lui Khader, agenda Executivului va trebui să aibă ca prioritate reluarea convorbirilor cu partea israeliană, precum şi reforma electorală în perspectiva alegerilor parlamentare, care vor avea loc cel mai târziu în luna mai a anului viitor.
Miercuri, 22 iunie a.c., senatorul Corlăţean, preşedintele Subcomisiei pentru Orientul Mijlociu, a organizat o reuniune de coordonare, la Biroul Delegaţiei române la APCE, cu reprezentanţii delegaţiilor israeliană şi palestiniană, în cadrul căreia au fost abordate subiecte care se vor regăsi pe ordinea de zi a viitoarelor reuniuni ale subcomisiei.
La finele reuniunii de coordonare s-a ajuns la un acord pentru includerea pe ordinea de zi a viitoarelor reuniuni ale subcomisiei a proiectelor aflate în discuţie între cele două părţi care vizează tratamentul apelor uzate şi asigurarea accesului la resursele de apă în beneficiul ambelor populaţii.
Senatorul Corlăţean a menţionat că este nevoie de o voinţă politică consecventă, inclusiv cu sprijin european, de natură să accelereze aprobarea şi implementarea acestor proiecte, cu potenţiale efecte benefice pentru climatul de ansamblu din regiune.
Au fost totodată stabiliţi şi paşii procedurali în activitatea viitoare a subcomisiei, la care toate părţile interesate au subscris. Următoarea reuniune a subcomisiei va avea loc pe parcursul celei de-a patra părţi a Sesiunii ordinare a APCE, în perioada 3-7 octombrie 2011.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp