Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatul Romaniei - Luni, 16 Mai 2011

ro

16 May, 2011 22:37 862 Marime text

Biroul Permanent al Senatului a dezbătut şi aprobat toate punctele înscrise pe ordinea de zi, a repartizat comisiilor permanente 32 propuneri şi iniţiative legislative recent înregistrate şi a aprobat programul de lucru pentru săptămâna în curs şi pentru cea viitoare, cu şedinţe de plen luni şi miercuri şi activitate în comisiile permanente marţi, a declarat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, la finele şedinţei de astăzi, 16 mai, a forului de conducere al Senatului.

Senatorul Chelaru a precizat că Biroul Permanent a analizat şi va supune astăzi atenţiei plenului scrisoarea Preşedintelui României prin care a informat Senatul referitor la desfăşurarea, în perioada 1 mai - 30 iunie, a unei activităţi de testare şi validare privind posibilitatea de executare a tranzitului pe teritoriul României a unor resurse materiale şi umane aparţinând Guvernului Statelor Unite ale Americii, în sprijinul operaţiunilor din Afganistan.

Vicepreşedintele Senatului a menţionat că Biroul Permanent a aprobat memorandumurile interne referitoare la activităţile parlamentare externe. De asemenea, domnul Ioan Chelaru a arătat că în cadrul şedinţei au existat unele discuţii în legătură cu participarea unui senator la o competiţie sportivă internaţională, în Croaţia, în calitate de reprezentant al Parlamentului României. Biroul Permanent a decis ca Senatul să suporte costurile necesare participării la evenimentul menţionat, în contextul în care şi la Camera Deputaţilor s-au aprobat astfel de cheltuieli.

Direcţia de presă 16 mai 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii