Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:06 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Titus Corlăţean - intalnire ambasador francez

ro

16 Nov, 2010 17:51 944 Marime text
Luni, 15 noiembrie a.c., preşedinţii Comisiilor pentru politică externă din Senat, Titus Corlăţean şi respectiv din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, s-au întâlnit cu Ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, E.S. Henri Paul.

Oficialii menţionaţi au făcut o evaluare a stadiului actual şi perspectivelor parteneriatului strategic dintre România şi Republica Franceză, subliniindu-se în acest context voinţa politică a ambelor părţi de a intensifica şi consolida în acest cadru proiectele de cooperare între cele două ţări.

A fost făcută o evaluare a stadiului actual privind demersurile României de atingere a obiectivului de aderare la spaţiul Schengen în martie 2011, atât din perspectiva criteriilor de natură tehnică, cât şi dintr-o perspectivă politică. S-a luat notă de elementele care fundamentează pozitia exprimată de autoritătile franceze în legătura cu acest subiect.

În acest context, reprezentantii Parlamentului român au salutat acordul autoritătilor franceze pentru transmiterea solicitării Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) pentru obtinerea avizului Parlamentului European la proiectul de decizie privind aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen.

S-a căzut de acord asupra necesităţii realizării în perioada următoare a unor contacte oficiale în plan parlamentar, la nivelul Comisiilor pentru politică externă şi respectiv afaceri europene din Parlamentul român şi francez, care să faciliteze prezentarea eforturilor întreprinse la nivel tehnic şi politic în plan intern de România, în vederea atingerii obiectivului mentionat si respectiv asumarea de către tara noastră a responsabilităţii de gestiune a unei părţi a fluxului imigrationist în Europa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii