Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Titus Corlatean - intilniri ambasadori Cehia, Slovacia - 3 iunie 2010

ro

03 Jun, 2010 19:35 939 Marime text

În data de 3 iunie a.c., preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean, l-a primit în audienţă pe Ambasadorul Republicii Cehe în România, E.S. Dl. Petr DOKLÁDAL.

În aceeaşi zi, Titus Corlăţean a primit şi vizita Ambasadorului Republicii Slovace la Bucureşti, E.S. Dna Dagmar REPCEKOVA.

Au fost trecute în revistă relaţiile bilaterale în plan politic, economic şi cultural.

Totodată, în cadrul întâlnirilor au fost discutate consecinţele care decurg în planul competenţelor parlamentelor naţionale ale statelor membre UE, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în special în ceea ce priveşte verificarea principiului subsidiarităţii şi procedura de control („scrutiny") pe relaţia cu guvernele naţionale. Acest aspect a constituit, de altfel, subiectul principal al reuniunii Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele naţionale ale Statelor Membre UE (COSAC), desfăşurată la Madrid în perioada 31 mai - 1 iunie a.c..

Totodată, au fost evocate implicaţiile care decurg pentru ţările membre UE din viitoarea constituire a Serviciului European de Acţiune Externă, temă abordată în conferinţa desfăşurată la Bruxelles în ziua de miercuri, 2 iunie a.c., în formatul Parlamentul European - parlamente naţionale - Comisia Europeană.

S-a căzut de acord pentru realizarea unei agende de contacte bilaterale la nivelul Comisiei pentru politică externă din Senatul României şi cea din parlamentul slovac, respectiv ceh, în cadrul cărora să fie tratate cu prioritate şi aspectele europene menţionate mai sus.

3 iunie 2010

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii