Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:38 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Titus Corlatean, presedintele Comisiei pentru politica externa Senat - 18.03.2011

ro

18 Mar, 2011 17:42 1053 Marime text

Vineri, 16 martie 2011, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, domnul Titus Corlăţean, l-a primit în audienţă pe ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, domnul Oszkar Fuzes. Cei doi oficiali au efectuat un schimb de vederi pe marginea situaţiei intervenite în contextul declaraţiilor formulate în ultima perioadă de timp de o serie de înalţi oficiali din Ungaria.

S-a căzut de acord, în acest context, asupra necesităţii privilegierii în perioada următoare, pe calea dialogului politic, a proiectelor, priorităţilor şi intereselor comune ale celor două ţări în cadrul unei relaţii bilaterale de cooperare şi parteneriat, fundamentate pe respectul reciproc şi principiul bunei vecinătăţi.

În consecinţă, a fost agreată de principiu oportunitatea realizării unei întâlniri oficiale între Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României şi omologul său din Parlamentul Ungariei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii