Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare de presa

ro

19 Jun, 2009 16:55 1373 Marime text

Ieri, 18 iunie 2009, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării au avut loc  discuţii între reprezentanţii ministerului şi cei a federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, privind modul de plată a personalului didactic care va participa la examenul naţional de bacalaureat şi în comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional.

Deoarece sumele propuse pentru plata personalului didactic implicat în desfăşurarea acestor examene au fost diminuate cu peste 50% faţă de cele din anul 2008, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a respins ferm aceste proiecte de ordin, solicitând ca la discuţii să participe şi doamna ministru Ecaterina Andronescu.

Nici în discuţiile purtate cu doamna ministru Ecaterina Andronescu nu s-au găsit soluţii pentru majorarea acestor sume. Federaţia noastră a solicitat ministrului educaţiei, cercetării şi inovării să întreprindă urgent demersuri la Ministerul Finanţelor Publice, pentru suplimentarea fondurilor necesare desfăşurării examenelor.

Prezentăm, în tabelul de mai jos, câteva exemple de sume care se vor acorda personalului didactic care va participa la examenul naţional de bacalaureat, comparativ cu cele acordate în anul 2008.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii