Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:32 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MEMORIU privind restructurarea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta #2

ro

09 Jun, 2010 20:09 2168 Marime text

Către: Consiliul de Administraţie al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

Spre ştiinţă: dr. Gabriel Custurea, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

De la: Sindicatul Ovidius al Lucrătorilor din Muzee Constanţa

STIMATE DOMNULE DIRECTOR,

Sindicatul Ovidius al Lucrătorilor din Muzee Constanţa, dată fiind situaţia de criză în care ne aflăm, în semn de solidaritate cu întreaga societate românească, consideră că în instituţia noastră sunt necesare anumite măsuri care să restructureze şi să eficientizeze activitatea şi care să ducă totodată la micşorarea cheltuielilor de personal. Astfel, vă supunem spre analiză mai multe probleme:

1. În prezent, muzeul nostru este organizat pe şase secţii - Cercetare şi Proiecte, Patrimoniu, Expoziţie şi Relaţii cu Publicul, Muzee în teritoriu, Arheologie preventivă şi Laboratorul de restaurare. Fiecare dintre acestea este condusă de câte un şef de secţie cu sporul de conducere corespunzător. Atragem atenţia că în Regulamentul de Ordine şi Funcţionare (ROF), lipseşte definirea atribuţiilor pentru unii din aceşti şefi de secţii. De asemenea, lipseşte cu desăvârşire o organizare internă a acestor secţii. În ultimii 5 ani, nici un şef de secţie nu a avut nici măcar o şedinţă cu subordonaţii săi. Mai mult, câteva întrebări ni se par sugestive pentru gradul de competenţă a celor care se află în fruntea acestor secţii - Câte proiecte a câştigat şeful secţiei Cercetare şi Proiecte?; Câte expoziţii sau alte evenimente culturale au fost organizate de angajaţii secţiei Expoziţie şi Relaţii cu Publicul?

Date fiind acestea, considerăm că mult mai eficientă ar fi organizarea pe doar 3 secţii astfel:

1) O secţie de Cercetare care să cuprindă tot ceea ce este legat de arheologie (atât cercetarea arheologică sistematică cât şi cea preventivă). Este aberantă separarea celor două tipuri de cercetare atât timp cât, conform legii, metodologia este aceeaşi, iar în muzeul nostru, aceeaşi arheologi fac atât săpături sistematice cât şi preventive. Singurul rezultat al acestei situaţii este existenţa unui şef de secţie în plus şi, totodată, a unui spor de conducere;

2) O secţie de Patrimoniu şi Expoziţie, care să aibă subordonate şi muzeele din teritoriu. Este aberantă separarea Patrimoniului de Expoziţie atât timp cât cele două secţii ar trebui să lucreze într-o strânsă interdependenţă. Laboratorul de conservare şi restaurare ar trebui subordonate tot acestei secţii atât timp cât este indispensabil bunei păstrări a obiectelor de patrimoniu şi pregătirii acestora pentru expoziţii;

3) O secţie de Relaţii cu Publicul şi Marketing care să aibă o strategie agresivă de popularizare a muzeului şi a acţiunilor acestuia. Considerăm că astăzi vizitatorul vine la muzeu mai puţin pentru a vedea expoziţia de bază a acestuia şi mai mult pentru a participa la diferite evenimente culturale (vernisaje, lansări de carte, concerte, teatre, proiecţii de film). Iar acestea sunt aproape inexistente astăzi, iar în puţinele cazuri când au loc sunt insuficient popularizate.

2. Păstrarea ca angajaţi, chiar cu funcţii de conducere, a unor persoane angajate şi la alte instituţii. Este cazul dr. Virgil Lungu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional. Vă intrebăm ce activitate prestează acesta în prezent în muzeu? Care este programul său de lucru la Direcţie şi care este la muzeu?

3. Supradimensionarea unor nuclee din teritoriu ale muzeului. Spre exemplu, la Adamclisi, MINAC are peste 15 angajaţi permanenţi (dintre care doi cu studii superioare), la care se adaugă alţi angajaţi temporari. De asemenea, plătim mulţi prea mulţi paznici, unii dintre ei cu totul nejustificat (cu ce se ocupă, de exemplu, paznicul de la Albeşti?). În conformitate cu Legea 422/2001, autorităţile locale au obligaţia să colaboreze la conservarea monumentelor istorice de pe teritoriul lor administrativ, deci implicit la pază. Preluarea acestei sarcini de către primării, ar degreva muzeul de plata a peste 10% din personal.

4. Existenţa a prea multor angajaţi temporar, cu obiectul muncii nedefinit.

5. Necesitatea imediată a revizuirii ROF-ului care conţine multe prevederi contradictorii sau ambigue, din care lipsesc îndatoririle exprese ale mai multor şefi de secţie. De asemenea, sunt necesare fişe de post mult mai punctuale, care să fie eduse la cunoştinţa personalului, nu ca acum când nu sunt semnate de angajaţi şi bareme de evaluare clare şi obiective.

Având în vedere cele expuse mai sus, propunem formarea unei comisii tripartite - Consiliul Judeţean Constanţa, MINAC, Sindicatul Ovidius - care să analizeze aceste probleme.

Menţionăm că un memoriu asemănător a fost depus la Consiliul Judeţean Constanţa.

09.06.2010
Preşedinte,
George Neagu

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii