Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:16 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizari cu privire la continutul Notelor emise de M.E.C.I. referitoare la aplicarea Legii 329/2009

ro

23 Nov, 2009 16:20 1452 Marime text

FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION
R O M Â N I A
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro               fsli@upcmail.ro
Nr.260/23.11.2009

Către,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
În atenţia domnului secretar de stat Cătălin Ovidiu BABA

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,  analizând conţinutul Notelor emise de M.E.C.I. referitoare la modul de aplicare a Legii Nr. 329/2009, constată că  acestea, pe lângă faptul că sunt contradictorii, sunt şi ilegale din următoarele motive:
1. Încalcă  prevederile articolului 78 din Constituţia României având în vedere că reducerea cheltuielilor de personal se face începând cu data de 1.11.2009, în condiţiile în care Legea 329 a intrat în vigoare în data de 12.11.a.c. Menţionăm că aceeaşi poziţie o are şi Consiliul Superior al Magistraturii care, prin Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr.34769/1154/2009, consideră că , „pentru luna noiembrie, procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporţional cu perioada din această lună în care legea se aplică şi nu raportat la înteaga lună”. În consecinţă, trebuie operată o reducere de 9.81% pentru această lună. 
2. Nu respectă ansamblul dispoziţiilor art. 10 din Legea 329/2009, deoarece  M.E.C.I. se  substituie conducătorului instituţiei publice, adică directorului şi inspectorului şcolar general;
3. Nu s-a obţinut acordul salariaţilor;
4. Nu au fost consultate organizaţiile sindicale ;
5. Încalcă dispoziţiile art. 10 alin. 4 din Legea 329/2009, în sensul că nu pot fi acordate mai mult de  4 zile libere, neplătite, într-o luna.


6. Nu respectă dispoziţiile Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
  Este de neacceptat şi faptul că aplicarea Legii 329/2009, care înseamnă diminuarea cu 2,58% a bugetului educaţiei, la capitolul cheltuieli de personal, se face după ce, în acest an, s-au luat măsuri de austeritate bugetară în învăţământ, la acelaşi capitol de cheltuieli, prin: 
- reduceri efective de posturi si personal;
- neaplicarea Legii nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar;
- anularea premiului de 2 % şi neplata orelor suplimentare pentru lunile noiembrie şi decembrie 2009;
- rectificări bugetare negative dispuse de Guvernul României,
- neplata orelor de educaţie fizică în învăţământul primar efectuate de învăţătorul/institutorul clasei;
- nerespectarea art 45 alin. 1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic;
- nerespectarea art 50 alin 1 şi 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic;

- neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din invatamant ;
- nepunerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile având ca obiect drepturi salariale neacordate, etc.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită M.E.C.I.să recunoască faptul că este realizată diminuarea cheltuielilor prevăzute la art.10 din Legea 329 şi somează conducerea acestuia să informeze conducătorii unităţilor de învăţământ că această lege este deja aplicată, nefiind necesară dispunerea altor măsuri.

PREŞEDINTE,
Aurel CORNEA
Bucureşti, 23 noiembrie 2009

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii