Te îmbrăţişăm Cristina!

În zilele de mare suferinţă ajungem să ne bucurăm ca nişte copii de lumina fiecărei dimineţi , iar despre o asemenea stare ne pot lămuri cel mai bine colega noastră din Caracal, Cristina Anghel. De când se află în greva foamei n-o invidiază nimeni, ea a visat că există dreptate şi vrea acum să o vadă cu ochii ei. Poate că în visul ei a fost fericită. Trezindu-se din acel vis a descoperit, aşa cum ar trebui să descoperim cu toţii, urmându-i gândul, că realitatea este mult mai crudă şi nemiloasă.

După ce aţi văzut protestele sindicatelor din învăţământ, iată acum asistăm la strigătul disperat al celor de la finanţe, semn că revolta se rostogoleşte în sufletele noastre ca un bulgăre de zăpadă. Şi bulgărele e mare, a atât de mare că nu mai încape în noi şi a început să se rostogolească pe străzi, în instituţii, în fabrici şi în uzine ce nu mai râd la soare. Prima dovadă: numărul mare de şomeri. Sedusă de gândul că roua libertăţii ne face bine, colega noastră din Caracal, Cristina Anghel, o femeie care numai despre linişte nu poate vorbi acum, ar trebui să fie un îndemn pentru noi, ar trebui să fie un exemplu pe care suntem obligaţi să-l încurajăm fără teamă cu gesturi de solidaritate. Ultima imagine cu Anghel Cristina facând declaraţii în faţa camerelor de televiziune mi-a rămas întipărită în priviri şi nu pot să ma despart de ea de câteva nopţi. Nu doar declaraţiile ei ar trebui să ne cutremure, ci şi imaginea femeii aflată în greva foamei de atâta timp. Guvernanţii cârcotaşi cum îi ştim, se amăgesc că pot topi revolta din noi cu un buchet de flori... Cumplită amăgire!

Dreptatea care ni se cuvine trebuie să o avem la timp, adică azi, iar exemplul colegei noastre ar trebui să trezească în noi un sentiment de solidaritate care să-i zguduie pe guvernanţi, iar nouă să ne dea curajul pe care îl are doar demnitatea.

Te îmbrăţişăm Cristina!

Ioana Purcărea

S.L.S.Î.P. Constanţa