Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrarile Consiliului Sindicatului National al Functionarilor Publici din Romania

ro

20 Nov, 2009 18:48 2006 Marime text

Comunicat de presă
20.11.2009

În perioada 17–18 noiembrie 2009 s-au desfăşurat la Poiana Braşov lucrările Consiliului Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din România (SNFP), organ de conducere cu caracter deliberativ şi decizional, format din liderii celor 351 instituţii teritoriale sindicalizate.

Lucrările Consiliului s-au desfăşurat sub egida „Funcţionarul public - Cetăţean în slujba cetăţenilor”, program în derulare al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici şi aflat la cea de-a doua ediţie având ca principal obiectiv îmbunătăţirea imaginii funcţionarului public din România.

Urmare a deciziilor guvernamentale privind reducerea cheltuielilor de personal, cu efecte negative atât asupra autorităţii de stat, în diferitele domenii de activitate, dar şi asupra diminuării puterii de cumpărare a angajaţilor din Administraţia Publică, Consiliul Naţional SNFP a hotărât:

1. Declanşarea unei campanii de informare şi conştientizare a opiniei publice cu privire la:

- pericolul subfinanţării instituţiilor publice, în mod deosebit a celor cu atribuţii de control, într-o perioadă de criză economică;
- pericolul politizării excesive a administraţiei publice;
Instituţiile publice devin instrumente în mâna partidelor politice, interesul public fiind subordonat celui de partid.

2. Declanşarea acţiunilor de protest la nivelul ramurii  Administraţie Publică, începând cu luna ianuarie 2010, în condiţiile în care:

- noul guvern va continua politica de sfidare a problemelor cu care se confruntă angajaţii administraţiei publice şi nu va înceta imixtiunile politice, în ceea ce priveşte aplicarea legii în România;
- se va continua aceeaşi politică de diminuare a veniturilor salariale;
- nu se vor încheia Acordul Colectiv şi Contractul Colectiv de Muncă la  nivel de ramură - Administraţie Publică;
- vor avea loc disponibilizări în Administraţia Publică, domeniu atât de afectat de lipsa de personal.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici din România (SNFP), organizaţie sindicală reprezentativă la nivel de ramură – Administraţie Publică, îşi exprimă îngrijorarea că într-o perioadă atât de încărcată din punct de vedere al activităţii economice şi marcată de amplificarea fenomenului de evaziune fiscală, muncă la negru şi neconformarea unor contribuabili la plata obligaţiilor fiscale, Guvernul României slăbeşte autoritatea de stat prin măsuri ce fac ineficientă activitatea instituţiilor publice.
Măsuri precum diminuarea programului de muncă, trimiterea forţată în concediu fără plată, disponibilizarea şi nefinanţarea activităţii instituţionale vor amplifica criza economică prin diminuarea veniturilor la bugetul de stat.

Preşedinte                                              Departamentul de presă
Sebastian OPRESCU                                Costel ROTARU
sebastian.oprescu@snfp.ro                       dinarot@yahoo.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii