Schimbarea adresei de domiciliu din CI/BI se anunţă la SPIT
Schimbarea adresei de domiciliu din CI/BI se anunţă la SPITRef: Schimbarea adresei de domiciliu din CI/BI se anunţă la SPIT
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor – persoane fizice că, în termen de 30 de zile de la schimbarea adresei de domiciliu din buletin sau din cartea de identitate, au obligaţia să depună declaraţia specială rectificativă şi/sau să solicite transferul mijlocului de transport la noua adresă.
În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, în cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.
De asemenea, orice persoană care deţine mijloace de transport şi îşi schimbă domiciliul are obligaţia de a solicita tranferul mijlocului de transport, în termen de 30 zile inclusiv, de la modificarea survenită.
Nedepunerea sau depunerea peste termen a declaraţiei fiscale privind schimbarea domiciliului, declararea respectiv înstrăinarea bunurilor supuse impozitării se sancţionează cu amendă în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Director Executiv
Virginia Uzun
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp