Vizita comandantului Forţelor Navale ale Statelor Unite ale Americii în Forţele Navale Române

26 Nov, 2014 11:34
ZIUA de Constanta
1661
Marime text

Şeful Statului Major al Forţelor Navale Române, contraamiralul dr. Alexandru Mîrşu a primit luni, 24 noiembrie, vizita omologului său american, amiralul Jonathan W. Greenert, care s-a aflat în perioada 24-25 noiembrie, într-o vizită oficială în România.
Agenda întâlnirii a cuprins subiecte referitoare la analiza stadiului cooperării din domeniul naval, pe durata participării în comun la operaţii NATO, precum şi a direcţiilor de acţiune pe viitor pentru creşterea stabilităţii în zona Mării Negre.
Delegaţia americană s-a deplasat marţi, 25 noiembrie, la Constanţa, unde a vizitat fregata “Regele Ferdinand” şi Nava-Şcoală "Mircea".
Vizita contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi identificarea unor noi oportunităţi şi domenii de cooperare între cele două marine

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii