Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băieţii de aur, piesa de succes de la Teatrul Mic din Bucureşti, acum, în turneu

ro

25 Jan, 2011 22:18 2363 Marime text
07._baietii_de_aur_foto_alois_chirita_.jpgDan Condurache şi Mihai Dinvale, într-un spectacol savuros, pledoarie pentru prietenie

23 februarie 2011, ora 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa

Piesa de teatru Băieţii de aur, scrisă de celebrul dramaturg american, Neil Simon, care a avut premiera pe Broadway în 1972, iar trei ani mai târziu a fost ecranizată de Herbert Ross, cu Walter Matthau şi George Burn în rolurile principale, este o garanţie a succesului.

dan_condurache_si_mihai_dinvale_foto_alois_chirita.jpgAcţiunea se centrează pe un cuplu de actori de vodevil, Willie Clark şi Al Lewis, care, după ce au jucat împreună cu mare succes timp de 43 de ani, s-au despărtit pe neaşteptate, aparent în plină glorie. Dupa 11 ani în care nu s-au mai văzut şi nu şi-au mai vorbit, cei doi, ajunşi la o vârstă venerabilă, dar încărcaţi de resentimente reciproce [cu atât mai mari cu cât nu au avut ocazia să şi le mărturisească de atâta timp] sunt solicitaţi de o importantă reţea de televiziune pentru un spectacol omagial. Prilejul perfect ca să-şi plăteasca unul altuia o parte din poliţe.

Remarcabil este şi faptul că protagoniştii variantei româneşti, doi veterani ai scenei, Dan Condurache şi Mihai Dinvale, joacă şi ei împreună de 35 de ani!

Din distribuţie mai fac parte Bogdan Talaşman, Ştefan Lupu, Ruxandra Enescu, Liliana Pană şi Petre Moraru.

În România, premiera spectacolului Băieţii de aur a avut loc la Teatrul Mic, în octombrie, anul trecut, însă, cu ocazia turneului întreprins în luna februarie a acestui an în şase oraşe, şi publicul iubitor de teatru din ţară se va putea bucura de prezenţa marilor actori pe scenele din Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Brăila şi, nu în ultimul rând, din Constanţa.

Aşadar, pe 22 februarie 2011, începând cu ora 19.00, vă aşteptăm la Casa de Cultură a Sindicatelor, la o comedie savuroasă, pe care Dan Condurache o consideră "o poveste de viaţă. Adevarată şi sinceră".

Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol şi online, pe site-urile de specialitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii