Unora le place Jazz-ul

Dintotdeauna, jazz-ul a fascinat prin creativitatea spontană, prin tehnica improvizaţiei, generatoare de mereu noi idei muzicale - sau, altfel spus: noi variaţiuni pe o temă dată. De aceea, niciodată interpreţii de jazz nu cîntă de două ori la fel aceeaşi piesă - de aici şi senzaţia perpetuă de inedit pe care ei o lasă ascultătorilor.

Cu atît mai seducătoare apare noţiunea de virtuozitate, instrumentală ori vocală, atunci cînd este raportată la jazz. Dacă de pildă un interpret de muzică clasică, să spunem un pianist concertist, ne impresionează prin siguranţa de sine şi rapiditatea cu care i se mişcă degetele pe claviatură, aceasta este o virtuozitate pur tehnică, obţinută prin studierea de multe ori a aceluiaşi pasaj înscris de compozitor în partitură şi executat întocmai de pianist. În cazul jazz-ului însă, este vorba despre viteza cu care interpretul nu doar cîntă ci şi gîndeşte instantaneu improvizaţia! Cine ar putea rămîne nepăsător la dezlănţuirile ritmice copleşitoare ale unor solo-uri de baterie precum acelea oferite de campioni ai tobelor precum Billy Cobham, Louie Bellson, Simon Philips, Dennis Chambers, la uluitoarele performanţe vocale reuşite de grupurile Take 6, The Swingle Singers ori Manhattan Transfer, la incredibilele preumblări pe claviatura în alb şi negru a pianului ale unor instrumentişti comparabili ca velocitate cu piloţii de Formula 1 - să-i amintim în acest sens pe Art Tatum, Oscar Peterson, Michel Petrucciani, Bobby Enriquez sau pe pianiştii noştri Marian Petrescu (român care trăieşte în Finlanda) şi Petrică Andrei. Ca să nu mai vorbim despre mari orchestre, ca acelea dirijate de Duke Ellington, Count Basie, Don Ellis...

Fireşte, viteza, virtuozitatea, tehnica instrumentală nu constituie scopuri în sine ale interpretării în jazz dacă ele nu sînt dublate de o autentică trăire expresivă. Dar asemenea momente muzicale alerte ce ţin de performanţă, de senzaţional, au darul de a-i atrage pe melomanii care cunosc mai puţin reuşitele jazz-ului şi de a-i convinge odată în plus că se află în preajma unei arte plină de vibraţie, prospeţime şi vitalitate. Ei bine, asemenea comori - mostre seducătoare de măiestrie şi tehnică sclipitoare, pe care eu le tot colecţionez de peste trei decenii în discoteca, fonoteca şi videoteca personală, vă vor putea parveni nemijlocit marţi 23 martie (anul în curs) cu prilejul întîlnirii de la Clubul SNC - ora 19,00 -, unde şi cînd voi trăi bucuria de a vi le oferi însoţite de informaţiile şi explicaţiile necesare. Eu sigur voi fi prezent!

Florian Lungu