Din 19 aprilie, în cinematografe Mads Mikkelsen şi Thomas Vinterberg încep Vânătoarea!
Din 19 aprilie, în cinematografe: Mads Mikkelsen şi Thomas Vinterberg încep Vânătoarea!
09 Apr, 2013 14:03
ZIUA de Constanta
1431
Marime text
The Hunt / Vânătoarea (Jagten - în original) este o tulburătoare dramă psihologică care îl are în rolul principal pe actorul Mads Mikkelsen (Bond: Casino Royale, King Arthur, A Royal Affair, serialul tv Hannibal). Regia este semnată de Thomas Vinterberg, autorul lui Festen/The Celebration (1998) şi Submarino (2010).
Produs de Zentropa, compania lui Lars von Trier, şi distribuit în România de Independenţa Film, The Hunt / Vânătoarea va avea premiera în data de 19 aprilie și va rula, în prima săptămână, în cinematografele Hollywood Multiplex, Cinema Studio (aici, între 22 – 25 aprilie), Movieplex (Cinema Plaza), Grand Cinema Digiplex (Băneasa), Cinema City (Cotroceni), Cinema Elvire Popesco, Union, NCRR (Muzeul Țăranului Român) și Europa, în București, urmând ca în următoarea perioadă să ruleze în cinematografele din toată țara.
Filmul va deschide cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF), pe 15 aprilie.
The Hunt / Vânătoarea a fost nominalizat la Palme d’Or 2012. Intrat în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes 2012, filmul a obţinut următoarele premii: “Cel mai bun actor” - Mads Mikkelsen, “Premiul juriului ecumenic” pentru Thomas Vinterberg şi “Vulcain Prize for the Technical Artist” pentru imagine: Charlotte Bruus Christensen.
Tot anul trecut a mai primit British Independent Film Award, European Film Award pentru “Cel mai bun scenariu”, Audience Award şi Canvas Audience Award la Festivalul de film de la Ghent şi Roger’s People’s Choice Award la Vancouver.
Anul acesta, The Hunt a fost nominalizat la Premiile BAFTA.
The Hunt / Vânătoarea (Jagten - în original) a avut un buget de 2,7 milioane EUR şi a fost filmat în Danemarca.
Sinopsis
Lucas este un bărbat în vârstă de 40 de ani, care locuieşte într-o comunitate restrânsă din nord. Tocmai a reuşit să treacă cu bine peste un divorţ dificil, care implică şi un băieţel, şi-a găsit o prietenă şi a obţinut o slujbă de învăţător la grădiniţa din localitate. Din nefericire, în timp ce afară ninge feeric iar creştinii aprind lumânările de Crăciun, un zvon ruşinos, o minciună întâmplătoare se împrăştie printre oameni exact ca un virus. Prietenii de vânătoare de până mai ieri se transformă acum în inamici isterici gata de orice. Lucas se trezeşte singur în faţa unei haite. Iar acuzaţia de care trebuie să se apere este una dintre cele mai grele: pedofilia.
-------------------------------------------------
Zece ani a stat regizorul Vinterberg cu ideea filmului în sertar
Într-o noapte din iarna lui 1999, un cunoscut psiholog pediatru danez îi bătea la uşă lui Thomas Vinterberg și îi înmâna nişte documente, îndrugînd ceva despre nişte cazuri cu copii şi fanteziile lor. El vorbea despre concepte bizare precum “amintiri reprimate” şi, încă mai stânjenitor, despre teoria sa cum că “închipuirea este ca un virus”. Vinterberg l-a ascultat pe specialist ţinîndu-l la uşă, în zăpadă. La sfârşit a luat documentele, le-a aruncat într-un sertar şi apoi s-a băgat înapoi în pat.
Zece ani mai târziu, regizorul a avut nevoie de ajutorul unui psiholog. A trebuit să apeleze la aceeaşi cunoştinţă şi, ca să nu pară nepoliticos, înainte să se prezinte la el, a parcurs pe diagonală documentele respective.
Ulterior, Thomas Vinterberg mărturisea: “Am citit şi am rămas mut! Am fost complet şocat! Am simţit imediat că acolo se află nişte poveşti care trebuie neapărat scoase la lumină. O adevărată vânătoare de vrăjitoare pe stil nou! Ce a ieşit, filmul The Hunt, este rezultatul a ceea ce am citit atunci în acele hârtii ţinute zece ani în sertar”.
Thomas Vinterberg a absolvit Şcoala Daneză de Film în 1993. Pelicula sa de absolvire s-a numit Last Round şi era deja o primă dovadă a talentului său. Producţia a a fost premiată, una dintre distincții fiind o nominalizare la Oscar-ul pentru studenţi.
În 1995, Vinterberg împreună cu Lars von Trier au scris manifestul Dogme 95, o mişcare de avangardă în cinematografie, ale cărei reguli stipulau, printre altele, crearea de producţii bazate pe valorile tradiţionale ale povestirii, jocului actoricesc şi ale subiectului, fără a folosi tehnologii şi efecte speciale.
Primul său film (care se înscria în mişcarea Dogme 95) s-a numit Festen (The Celebration, 1998) şi a primit o serie de premii internaţionale, inclusiv Premiul Juriului la Cannes, precum şi “Cel mai bun film străin” din partea Los Angeles şi New York Film Critics.
Vinterberg a mai regizat două filme de limbă engleză: It’s All About Love (2003), cu Joaquin Phoenix, Claire Danes şi Sean Penn, şi Dear Wendy (2005), cu Jamie Bell. Apoi, o comedie în limba daneză: When a Man Comes Home (2007). Submarino (2010) a intrat în competiţie la Berlinala din 2010 şi a luat Nordic Council’s Film Award şi cinci premii Robert (premiile Academiei de Film din Danemarca, echivalentul danez pentru Oscar-urile americane), plus cincisprezece nominalzări.
Puţină lume ştie că Thomas Vinterberg a regizat şi videoclipuri pentru formaţiile Blur şi Metallica.
Mads Mikkelsen - Steaua Nordului
Mads Mikkelsen este cel mai cunoscut actor din Danemarca şi unul dintre cele mai apreciate vedete ale momentului pe plan internaţional.
S-a născut în 1965, a absolvit Şcoala dramatică la Aarhus Theatre din Danemarca. Filmul său de debut s-a numit Pusher (1996) şi este despre un dealer de droguri prins între autorităţi şi furnizorul său, un mafiot periculos.
Pe scena internaţională a intrat cu rolul Tristan din King Arthur (2004), însă momentul de vârf, care l-a consacrat, a fost apariţia în Bond: Casino Royale (2006), unde a jucat rolul lui Le Chiffre, personajul negativ şi oponentul lui James Bond (Craig. Daniel Craig).
Recent, Mads Mikkelsen a jucat rolul principal în A Royale Affair (2012), film care a rulat şi la noi anul trecut, distribuit de Independenţa Film. Precum şi în Clash of the Titans (2010), alături de Liam Neeson şi Ralph Fiennes. A avut rolul contelui de Rochefort în The Three Musketeers (2011), cu Milla Jovovich şi Orlando Bloom.
În prezent, Mads Mikkelsen joacă rolul Doctorului Hannibal Lecter, personajul principal al unui serial tv foarte apreciat în străinătate: Hannibal, serial care este difuzat şi la noi începînd de aseară (8 aprilie), pe AXN.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii