Duminică, 10 octombrie, de la 18 00, într-o nouă ediţie a emisiunii, Şomajul, profesia a tot mai mulţi absolvenţi de facultate, la România, te iubesc!
Duminică, 10 octombrie, de la 18:00, într-o nouă ediţie a emisiunii, Şomajul, profesia a tot mai mulţi absolvenţiNumai în anul 2009, peste 21.000 de oameni s-au văzutcu diploma de licenţă şi au vrut să se facă jurişti, peste 22.000 pedagogi,12.000 de filologi şi jurnalişti şi 14.000 de specialişti în ştiinţe politice. Iardacă România nu are o economie care duduie, ea compensează în schimb cu economiştiiproaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţilor: nu mai puţin de 67.000. Nici ceicare şi-au ales o meserie tehnică nu se află într-o situaţie mai fericită, iareconomia care stă pe butuci nu permite inginerilor, constructorilor şi arhitecţilorsă clădească mai nimic, cu atât mai puţin propria carieră. Cinic, dar adevărat,tuturor le rămâne o singură speranţă: aceea de a fi sănătoşi, nu de alta, darnu prea mai are nici cine să-i trateze. 8000 - acesta este numărul medicilor absolvenţiîn 2009, care au dat România pe străinătate, cea care a oferit condiţii delucru umane şi salarii demne.
Românii se află în situaţia de a nu mai şti ce drumsă-şi aleagă în viaţă şi nici pentru cei fără studii superioare situaţia nueste mai roz. Faţă de anul trecut, locurile de muncă s-au înjumătăţit, iarpesimiştii atrag atenţia asupra faptului că actuala criză a joburilor va durapână după 2013, deoarece firmele nu vor căuta forţă de muncă imediat ce se vorredresa, ci abia mai târziu.
La problemele tinerilor, se adaugă o problemă atuturor: statul român, expert în cantitate, şi nu în calitate, cheltuieşte ogroază de bani pentru pregătirea unor specialişti de la care nu va încasaniciodată nici un impozit. Spre exemplu, un singur student la medicină, costăstatul, pe an, 6525 de lei. Pe larg despre fabrica de şomeri ce a devenit şcoalaromânească, duminică, într-o anchetă de Anca Nastasi, la România, te iubesc!.
În timp ce unii nu reuşesc să intre încâmpul muncii, există şi oameni foarte tineri care au reuşit să câştige banifrumoşi bazându-se numai pe mintea şi pe talentul lor. Duminică, în aceeaşi edițiea emisiunii, telespectatorii Pro Tv vor putea cunoaşte câţiva dintre cei carenu ştiu ce înseamnă criză, şefi duri, sunt proprii lor angajaţi, nu cer nimicde la guvern şi nu aşteaptă pensia. Este vorba despre reprezentanţii unei noigeneraţii, Y.U.P - Young Professionals Uprising, ce se referă la băieţii furioşiai anilor '90 care au reuşit să facă bani grei plecând de la zero, fărăîmprumuturi bancare, fără vreo moştenire fabuloasă. Ceea ce-i diferenţiază esteînsă stilul lor de viaţă, foarte activ, în permanenţă înconjuraţi de prieteni şipe ringurile celor mai tari cluburi din Bucureşti. Dacă pentru unii suntmodele, iar pentru alţii aventurieri, cel mai important rămâne faptul că pentruei înşişi sunt liberi. Trăiesc fără bariere, fără obligaţii, iar curajul lornebun le permite să-şi trăiască viaţa după propriile principii, într-o lume încare alţii fac regulile, iar cei mai mulţi sunt doar simpli jucători. Povesteafrumoşilor serioşi neserioşi, duminică, la România,te iubesc!.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp