Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:11 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filmul L’ultima foglia, în turneu prin Italia Cristina Cepraga, felicitată de Ambasadoarea României la Roma

ro

25 Oct, 2013 12:22 1768 Marime text
Filmul italian L’ultima foglia / The Last Leaf (regia Leonardo Frosina, 2013), în care joacă actriţa Cristina Cepraga, a început luna aceasta turneul de promovare în întreaga Italie.
 
Prima proiecţie a avut loc marți, 22 octombrie, la Roma, la cinematograful central “Quattro fontane”, şi s-a desfăşurat în prezenţa Ambasadorului României la Roma, doamna Dana Constantinescu. Au mai participat domnul consul Sebastian Pop şi ataşatul de presă al ambasadei României, domnul Ovidiu Pufu. Excelenţa Sa, doamna ambasador, susţine toate manifestările artistice precum şi cinematograful independent.
 
Dana Constantinescu este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Italia, Malta şi San Marino din februarie 2013. “A fost o onoare să o avem la proiecţie pe Excelenţa Sa şi pe reprezentanţii Ambasadei noastre! Mai ales pentru mine”, ne-a declarat imediat după eveniment actriţa Cristina Cepraga. Care, probabil nu întâmplător, interpretează în film rolul Elei, o tânără barmaniţă româncă ce lucrează la periferia Romei şi al cărei vis este să se întoarcă în ţară pentru a-şi deschide “micul ei băruleţ cu maşină de cafea italiană”.
 
După proiecţia din Roma, L’ultima foglia a fost proiectat miercuri la Napoli, în cadrul Festivalului 4 Giornate del Cinema di Napoli (21-26 octombrie).
 
Evenimentul este la prima ediţie şi celebrează 70 de ani de la revolta napoletanilor împotriva forţelor de ocupaţie naziste din al Doilea Război Mondial, revoltă care a durat patru zile, până la eliberarea oraşului de către Aliaţi, în octombrie 1943. Marele premiu al acestui festival asigură filmului câștigător distribuţia în cinematografe, pe teritoriul Italiei. De asemenea, producătorii peliculei respective vor primi finanțare pentru următorul lor proiect.
 
După Napoli, turneul L’ultima foglia continuă cu oraşele Catania, Padova, Milano, iar în săptămânile următoare se va întoarce la Roma, la Kino, institutul de cultură cinematografică, „lăcaşul filmului independent de calitate”, spune Cristina.
 
Cât despre proiecţia lungmetrajului în cinematografele din România, Cristina Cepraga ne-a spus: “Este posibil să avem susținere și din România, din partea unui producător/distribuitor, pentru a-l promova şi acasă”. Deocamdată, actriţa colaborează personal cu Academia di Romania de la Roma (al cărei colaborator oficial este) unde organizează deja proiecţii cu filmul.
 
L’ultima foglia - alte premii şi festivaluri

 
L’ultima foglia / The Last Leaf este filmul de debut al regizorului italian Leonardo Frosina şi a avut premiera în Italia la începutul lunii aprilie.
 
Luna aceasta, filmul a participat în selecţia oficială a Raindance Film Festival, a 21-a ediţie, eveniment desfăşurat la Londra, în perioada 25 septembrie - 6 octombrie. Cristina Cepraga a fost invitată de Raindance Film Festival împreună cu regizorul filmului, Leonardo Frosina și doi dintre producători, Barbara Bruni si Giuseppe Frosina. Premiera a fost urmată de recepția dată în onoarea filmului italian la Institutul Cultural Italian de la Londra.
 
Filmul are deja are trei premii: “Cea mai bună actriţă”, pentru Giorgia Cardaci, la Festivalul Filmului Independent de la Roma (RIFF) şi la Film Spray Festival în Florenţa. Tot la acesta din urmă, directorul de imagine al filmului, Sandro Magliano, a obţinut premiul pentru “Cea mai bună imagine”.
 
L’ultima foglia a fost inclus în selecţia pentru OFF Plus Camera, Festivalul de Film Independent din Cracovia, la secţiunea “Noul cinema italian”. Lungmetrajul a rulat în cadrul mai multor evenimente de cinema în Italia și internațional.
----------------------------------------

Sinopsis - L’ultima foglia / The Last Leaf
 
Zeno şi Rossana sunt un cuplu de italieni uşor trecuţi de prima tinereţe care se mută la Roma cu serviciul. Zeno (jucat de Fabrizio Ferracane) este paznic de noapte, iar Rossana (Giorgia Cardaci) fusese profesoară de muzică. Acum este şomeră pentru că nu reuşeşte să-şi găsească de lucru în marele oraş. Relaţia celor doi începe să se deterioreze, iar faptul că ea nu lucrează, în vreme ce el este plecat în fiecare noapte nu reprezintă singurele motive.
 
În acest context nefast al relaţiei dintre cei doi apare Ela, o tânără barmaniţă de origine română (interpretată de Cristina Cepraga). Ea devine pentru Zeno un refugiu, un pretext în plus pentru a sta departe de casă. Între cei doi se naşte treptat o legătură puternică, apoi pasională. Dragostea pentru Ela îl îndepărtează pe Zeno de Rossana, care între timp descoperă că este însărcinată. Finalul filmului este unul deschis.
----------------------------------------
Cristina Cepraga
 
Cristina Cepraga s-a născut în Bucureşti, într-o familie de artişti, mama ei fiind un cunoscut regizor muzical, iar tatăl, jurnalist tv. A absolvit Universitatea de Teatru şi Film în Bucureşti. În urmă cu mai bine de opt ani a părăsit ţara, iar acum trăieşte în Italia.
 
Cel mai recent film de cinema în care aţi putut-o vedea anul trecut şi la noi a fost comedia Gianni e le donne / Gianni şi femeile (2011), cu Gianni Di Gregorio.
 
Alte filme recente în care a jucat au fost Gun of the Black Sun (2011) şi 5 (Cinque) (2011).
În prima parte a şederii ei în Italia a apărut în diverse scurtmetraje, marea majoritate în regia lui Emanuele Cerman: Welcome to Italy (2007), Perche nessuno mai riccordi (2007), Silent Park (2008), Indako Ultra (2009), Ballando con l’Elzheimher (2010), The Sunset (2011). Dar şi în Car Horn (2009), semnat de Fabrizio Prada şi în Nine Minutes (2007), de Florin Kevorkian.
 
De asemenea, Cristina Cepraga a avut roluri şi în câteva seriale tv difuzate în Italia:
 
2010 “The Heritage - Moştenirea” - Lari Maronese & Mihai Brătilă
2009 “Butta la luna 2” - Vittorio Sindoni
2009 “Intelligence” - Alexis Sweet
2008 “Medicina generale 2” - Luca Ribuoli
2007 “Don Matteo” - Elisabetta Marchetti
2006 “Distretto la polizia” - Antonello Grimaldi
2006 “Colpi di sole” - Luca Ribuoli
2005 “Carabinieri 5” - Sergio Martino
 
Printre piesele de teatru în care a jucat în Italia sunt: “Dei tradimenti e dei demoni” (2005), de Emanuele Cerman, “Gocce” (2009), de Virginia Barret şi “Monologues” (2010), de Agostino Marfella. În perioada petrecută în România a interpretat roluri în piesele “Romeo şi Julieta” (2001), “Bolnavul închipuit” (2002), “Trei surori” (2002) şi “Comedia dell’ arte” (2003), regizată de Viki Moldovan.

----------------------------------------

Referinţe online:
 
L’ultima foglia - pe Facebook
L’ultima foglia / The Last Leaf - trailer oficial HD
 
L’ultima foglia / The Last Leaf - pe site-ul Raindance
Raindance Film Festival - site oficial
Raindance Film Festival - trailer 2013
 
L’ultima foglia - la OFF Plus Camera 2013 (foto)
L’ultima foglia - la RIFF 2013 (foto)
 
Kristina Cepraga - scurtă biografie (.it)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii