Premiere de exceptie si filme antologice - in cadrul Zilei Filmului Romanesc la HBO
Premiere de exceptie si filme antologice - in cadrul Zilei Filmului Romanesc la HBOSeara de luni, 23 august, începe în forţă la HBO: de la ora 19:00, cei aflaţi în faţa micilor ecrane se vor putea „încălzi" cu două scurt metraje autohtone cu un palmares bogat în selecţii la festivaluri prestigioase din ţară şi de peste hotare: Trenul foamei (r. Viorel Timaru), filmul care spune povestea emoţionantă a prieteniei dintre un tânăr student fără bani şi un veteran de război care îşi asigură venituri suplimentare folosindu-şi cupoanele de călătorie gratuită cu trenul şi Caviar (de la ora 19:30, r. Răzvan Săvescu), scurt metrajul care prezintă relaţia complicată dintre un tată văduv care vine la Bucureşti pentru a aduce icre negre unei doamne foarte pricopsite, în speranţa cu greu mărturisită de a-i face un viitor artistic fetiţei sale.
Filmul de lung metraj ce poarta semnatura Titus Muntean, Caravana cinematografică, începe la HBO la ora 20:00, oferind telespectatorilor ocazia de a-l urmări pe Dorian Boguţă într-un rol memorabil, acompaniat de Mircea Diaconu şi Iulia Lumînare, debutantă în lung metraj. Acţiunea filmului scris după un roman de Ioan Groşan se petrece în România anilor '50, în care zelosul activist Tavi (Dorian Boguţă) călătoreşte prin Munţii Apuseni cu o caravană cinematografică, pentru a prezenta filme sovietice „de culturalizare" sătenilor din Transilvania. Lucrurile iau, însă, o întorsătură neaşteptată la faţa locului, iar sentimentele lui Tavi intră în conflict cu convingerile sale politice atunci când se îndrăgosteşte de bibliotecara satului, fermecătoarea Corina (Iulia Lumînare).
De la ora 21:45, la HBO rulează Colivia, scurt metrajul lui Adrian Sitaru, premiat în cadrul celebrului festival de film de la Berlin, având în palmares şi Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, dar şi trofeul importantului festival de film scurt de la Vila do Conde. Avându-i în distribuţie pe Adrian Titieni, Clara şi Vlad Vodă, acesta spune cu mult umor povestea unui băieţel care găseşte o pasăre bolnavă, o aduce acasă şi, cu toată împotrivirea părinţilor, începe s-o îngrijească. În continuarea Coliviei, la ora 22:00, Lord, celălalt scurt metraj regizat de Adrian Sitaru şi lansat în 2010, selecţionat în competiţia recent încheiatului Festival de Film de la Sarajevo, aduce pe micul ecran un personaj cu totul inedit: un tânăr care trăieşte din mici escrocherii, furând căţei de prin parcuri şi apoi pretinzând răscumpărare, dar care ascunde, în ciuda tuturor aparenţelor un suflet delicat. Seria premierelor de scurt metraj continuă la ora 22:35 cu Derby, cel mai recent film regizat de Paul Negoescu, selecţionat în competiţiile festivalurilor de film de la Berlin şi Sarajevo. Cu o distribuţie din care nu lipsesc Clara Vodă, Bogdan Vodă şi Maria Mitu, una dintre protagonistele serialului În derivă, produs de HBO Central Europe, care va fi lansat în această iarnă la HBO, Derby este un film despre părinţi şi adolescenţi, un instantaneu din viaţa unui tată căruia îi vine greu să accepte că fiica lui nu mai este o copilă.
Cei care nu au putut să urmărească până acum sau doresc să revadă Poliţist-adjectiv, multi-premiatul lung metraj al lui Corneliu Porumboiu, vor avea şansa să o facă începând cu ora 22:55. Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov pot fi vazuti in acest lung metraj de referinţă pentru istoria filmului autohton contemporan, într-un fals policier despre cuvinte, semnificaţii şi felul în care funcţionează relaţiile dintre oameni.
Cel mai recent documentar original HBO România, The Shukar Collective Project, regizat de Matei-Alexandru Mocanu încheie în forţă Ziua Filmului Românesc la HBO, la ora 00:50.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp