Travel Mix – Televiziunea Naţională de Turism emite de astăzi şi în reţeaua NextGen, la nivel national!
Travel Mix – Televiziunea Naţională de Turism emite de astăzi şi în reţeaua NextGen, la nivel national!Travel Mix – Televiziunea Naţională de Turism emite de astăzi şi în reţeaua NextGen, la nivel national!
De astăzi, 12 iulie 2011, Travel Mix – Televiziunea Naţională de Turism emite şi în reţeaua NextGen Digital Naţional pe canalul 50 şi în reţeaua Next Gen Analogic din Bucureşti şi Câmpina.
NextGen este un operator important pe piaţa serviciilor de televiziune din România, este deţinut integral de Romtelecom şi oferă servicii de internet, televiziune prin cablu si telefonie fixă în peste 20 de judeţe din ţară.
Deşi competiţia cu operatorii mai mici şi cu liderii pieţei este una destul de mare, NextGen deţine un loc important pe această piaţă şi începând de astăzi oferă tuturor abonaţilor NextGen Digital Naţional si NextGen Analogic Bucureşti si Câmpina un canal TV profilat pe promovarea turismului autohton si internaţional.
Canalul de turism Travel Mix, este prezent pe piaţa din România din 17 martie 2011, dată la care a avut loc lansarea oficială a postului, în cadrul Târgului de Turism organizat de ANAT la Palatul Parlamentului si poate fi recepţionat si pe UPC Digital Naţional, canalul 309.
Obiectivul Travel Mix este acela de a promova turismul cât mai bine, în toate formele lui: călătorie, afaceri, cultural, medical, religios, agroturism, ecoturism, etc. şi de a oferi posibilitatea tuturor să descopere noi destinaţii turistice.
Începând de astăzi, un numar mult mai mare de telespectatori au la dispoziţie o noua sursă de inspiraţie pentru călătoriile lor şi modalităţi diverse de petrecere a timpului liber în spaţii destinate exclusiv relaxării, iar operatorii din turism işi pot prezenta serviciile turistice unui numar mult mai mare de potentiali clienti.
In plus, Travel Mix, ofera telespectatorilor posibilitatea de a castiga saptamanal o excursie pentru 2 persoane, în ţară sau în străinatăte. Telespectatorii trebuie să descopere indiciul săptămȃnii difuzat la televiziunea naţională Travel Mix, să completeze formularul disponibil la adresa http://www.travelmix.ro/concursuri/ până în ziua de duminică, şi se înscriu automat in Tombola Săptămânii. Tragerea la sorţi are loc în fiecare zi de luni, la ora 12.00, iar rezultatele se afişează pe internet, la adresa: http://www.travelmix.ro/concursuri/ .
Travel Mix aparţine companiei de media MIXMONTAN SRL, firmă care are în portofoliu, Televiziunea Valea Prahovei TV, Ziarul Valea Prahovei şi postul de Radio Best FM.
•••
Persoană de contact:
Laura Iacob
Director Marketing&PR
Travel Mix
www.travelmix.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp