Zone Reality lansează campania Inspirat din viaţa reală
Zone Reality lansează campania Inspirat din viaţa realăBucureşti, 2 mai 2011 - În luna mai, Zone Reality îi celebrează pe oamenii obişnuiţi care puşi în faţa unor situaţii limită, au devenit adevăraţi eroi, câştigând astfel admiraţia şi respectul tuturor. Cu această ocazie, postul TV vă face cunoştinţă cu persoane din întreaga lume care şi-au riscat viaţa fără a sta pe gânduri, sărind în ajutorul celor aflaţi în primejdie.
Pe parcursul acestei luni, Zone Reality invită telespectatorii să păşească într-o lume a curajului şi a situaţiilor extreme. Pe măsură ce vor urmări noile emisiuni ale postului, aceştia se vor putea înscrie în campania Inspirat din viaţa reală, accesând site-ul www.inspiratdinviatareala.ro.
Toţi cei care vor răspunde corect la cât mai multe întrebări inspirate din emisiunile Zone Reality, în perioada 1 - 31 mai, vor intra automat în cursa pentru marele premiu - o plimbare cu elicopterul deasupra celor mai frumoase locuri din ţară. Zeci de rucsaci personalizaţi vor fi puşi în joc, oferind astfel mai multe şanse de căştig.
În acest sezon plin cu poveşti emoţionante, Zone Reality prezintă întâmplări pornite din cazuri adevărate, ale unor oameni care şi-au pus viaţa în pericol pentru a-i salva pe alţii. Pentru noi, aceştia au devenit eroi memorabili şi îi vom putea cunoaşte cu ajutorul unor reconstituiri tulburătoare, prezentate în premieră.
Emisiuni precum Eroi printre noi, Mi-ai salvat viaţa şi Intervenţie rapidă pun în lumina reflectoarelor mărturiile salvatorilor şi a celor salvaţi de ei prin intermediul unor interviuri şi reîntâlniri cu adevărat emoţionante.
Într-o serie de 13 episoade, a câte 30 de minute fiecare, Eroi printre noi ne oferă şansa de a-i cunoaşte pe unii dintre cei mai curajoşi oameni din lume. Această serie ne face martorii unor poveşti incredibile, a unor acte ieşite din comun, descoperindu-i chiar pe eroii aflaţi în spatele titlurilor din ziare.
A doua premieră din această lună, Mi-ai salvat viaţa este o serie formată din 7 episoade, de jumătate de oră fiecare. Cei care s-au confruntat cu moartea se reîntâlnesc cu salvatorii lor, având ocazia să le mulţumească. Presărate cu interviuri sincere, poveştile acestor oameni prind acum viaţă.
Reality show-ul Intervenţii rapide urmăreşte situaţiile cu care se confruntă medicii de pe ambulanţele St. John, care răspund solicitarilor din Auckland. Această nouă serie formată din zece episoade, surprinde urgenţe medicale incredibile. În prim-plan se află paramedicii care acordă consultaţii rapide şi care fac tot ce le stă în putinţă pentru a salva vieţile locuitorilor neozeelandezi.
„Emisiunea este de un dinamism debordant şi prezintă întregul şir al evenimentelor, de la reconstituirile dramatice ale accidentelor şi până la trăirile împărtăşite de medici şi pacienţii lor", ne mărturiseşte chiar producătorul emisiunii Intervenţii rapide, Jeff Cameron.
Directorul de programe Zone Reality, Sam Rowden vorbeşte despre această campanie: „Ne-am decis ca în luna mai să sărbătorim eroismul, prin intermediul unor emisiuni pline de acţiune, suspans şi dramă. Eroi printre noi, Mi-ai salvat viţa şi Intervenţie rapidă sunt trei programe care surprind adevărata esenţă a Zone Reality. Fiecare dintre ele vă prezintă poveşti ale unor oameni obişnuiţi, surprinşi în ipostaze la care nu s-ar fi aşteptat vreodată. Mulţi oameni devin eroi pentru că salvează vieţi, fie că o fac din propria iniţiativă, fie sub egida meseriei pe care au ales să o practice. Campania lansată recent de Zone Reality a fost inspirată din aceste trei serii minunate şi reflectă însuşi motto-ul canalului - Inspirat din viaţa reală."
Emisiunile au premiera din 2 mai, iar telespectatorii le pot urmări de luni până vineri, după ora 20:00.
Pentru mai multe detalii, intraţi pe www.inspiratdinviatareala.ro.
Despre Zone Reality:
Zone Reality este canalul tematic de televiziune care difuzează programe inspirate din drame reale, cazuri de crime, fenomene stranii şi misterioase. Acest post TV oferă o incursiune în viaţa reală a celebrităţilor, dar şi a oamenilor de rând printr-o serie de emisiuni impresionante şi autentice.
Lansat în anul 1999, Zone Reality este difuzat în peste 100 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină, India, China şi Marea Britanie. El este transmis în 21 de limbi şi ajunge zilnic în peste 24 milioane de case.
Zone Reality face parte din Chello Zone, o companie a Liberty Global Inc.
www.zonereality.tv
Despre Chello Zone:
Chello Zone este unul din liderii internaţionali în producţia şi distribuţia canalelor tematice din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia. Cu o gamă diversă de posturi TV ce fac parte din categoriile - sport, filme, reality, lifestyle şi televiziuni pentru copii, Chello Zone se adresează unui public extrem de variat.
Compania deţine un portofoliu de cinci branduri consolidate: Zone Reality, Zone Romantica, Fantasy, Extreme Sports Channel şi canalul JimJam pentru preşcolari. Chello Zone operează, de asemenea, o serie de canale în regiunea EMEA, printre care se numără Outdoor Channel, Food Network şi Fine Living Network în colaborare cu Scripps Networks Interactive. Împreună cu CBS Studios International, Chello Zone a înfiinţat o societate mixtă cu un portofoliu de şase posturi britanice de divertisment.
Canalele sale de televiziune sunt transmise în peste 160 de milioane de case, din mai mult de 100 de ţări şi sunt difuzate în 25 de limbi.
Chello Zone face parte din Chellomedia, un lider mondial în segmentul companiilor media, fiind divizia europeană de conţinut a Liberty Global Inc.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.chellozone.com.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp