Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat UDTR

ro

25 Oct, 2015 10:12 2017 Marime text
Preşedintele UDTR, domnul Osman Fedbi  a avut o întrevedere la sediul central al uniunii, în data de 24 octombrie, cu o delegaţie a Agenţiei Turce pentru Colaborare şi Cooperare (TIKA),  condusă de preşedintele din zona Balcanilor, domnul Mahmut Çevik. Discuţiile s-au axat în principal pe stabilirea domeniilor de investiţii TIKA în România, de care să beneficieze etnicii turci. Au fost vizate: învăţământul, monumentele istorice şi tineretul pentru care se aşteaptă din partea UDTR, propuneri de proiecte. La întâlnirea cu Preşedintele TIKA din zona Balcanilor au luat parte: secretarul general, d-nul Ervin Ibraim, preşedintele comisiei de cultură, d-na Türkoğlu Serin, vicepreşedinţii comisiilor de cultură şi religie, Melek Osman respectiv Firdes Musledin, precum şi subprefectul judeţului Constanţa, domnul Levent Accoium.
Delegaţia Agenţiei Turce pentru Colaborare şi Cooperare a vizitat şi Radio T unde s-a întâlnit cu directorul  instituţiei, prof. Ervin Ibraim. Preşedintele Agenţiei Turce pentru Colaborare şi Cooperare din zona Balcanilor , domnul Mahmut Çevik şi-a arătat disponiblitatea de a susţine demersurile de mărire a frecvenţei de emisie şi a duratei programului  Radio T. Delegaţia TIKA a fost însoţită de coordonatorul biroului din Bucureşti, Ahmet Daştan şi de coordonatorul adj. Haşim Koç..
Preşedintele Agenţiei Turce pentru Colaborare şi Cooperare din zona Balcanilor , domnul Mahmut Çevik se află în judeţul Constanţa pentru a inaugura luni, 26 octombrie, investiţiile realizate de TIKA la  Facultatea de Litere din cadrul Universităţii  „Ovidius” din Constanţa, secţia Română-Turcă , la Grădiniţa bilingvă româno-turcă „Zubeyde Hanım” şi la Colegiul Naţíonal „Kemal Ataturk” din Medgidia.
Agenţia Turcă pentru Colaborare şi Cooperare (TIKA)  este subordonată direct premierului Turciei şi are birouri deschise în peste 40 de ţări din Europa, Asia şi Africa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii