Tabara de limba materna
Tabara de limba materna
31 Aug, 2015 13:32
ZIUA de Constanta
1727
Marime text
Comunicat de Presă
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 23-29 august, la Bran o tabără destinată elevilor care studiază limba turcă în şcolile din judeţul Constanţa. Cei 55 de elevi participanţi la tabără au fost selecţionaţi în funcţie de rezultatele obţinute la olimpiada de limba turcă, faza naţională şi la concursul „Frumoasa mea limbă maternă”, aceştia clasându-se pe primele locuri la cele două competiţii organizate în acest an de ISJ Constanţa în parteneriat cu UDTR.
Elevii au participat în cadrul taberei la cursuri de limba turcă dar şi la programe educativ-distractive. Copiii au parcurs trasee turistice, parte dintre acestea traversându-le cu tiroliana. Nu au lipsit drumeţile şi vizitele la Cetatea Râşnov, Peştera Valea Cetăţii, Parcul Dino precum şi la Grădina Zoologică din Braşov.
Ultima zi a taberei a fost destinată concursurilor de interpretare: dans, cântec, poezie şi versete din Coran. La interpretare cântec, locul I a fost ocupat de Dilsız Emel , la recitare de către Cherim Zeinur, la dans de Coteanu Francesca iar la versete din Coran, de către Demircan Esra Güner. Competiţia de Miss şi Mister a fost câştigată de Güneş Berna şi Sercan Yesa.
Preşedintele UDTR a declarat: „ A devenit deja o tradiţie ca elevii din comunitatea noastră care obţin rezultate deosebite la olimpiadele şcolare să beneficieze de o tabără gratuită la munte din partea UDTR. Ne-am ţinut de promisiune şi în acest an şi le-am oferit elevilor o săptămână de vacanţă educativă şi distractivă. Este modul nostru de a-i răsplăti pe cei mai buni elevi, de a-i stimula să intre mereu în competiţie şi de a se clasa pe primele locuri.”
PR UDTR
Sorina Asan

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii