Comunicat – Eveniment lansare proiect POSDRU/156/1.2/G/141534
Comunicat – Eveniment lansare proiect POSDRU/156/1.2/G/141534
25 Jul, 2014 11:16
ZIUA de Constanta
2189
Marime text
Universitatea Maritimă din Constanţa implementează proiectul „Creșterea calității în învățământul superior de marină prin îmbunătățirea programelor de studii conform convenției internaționale STCW (Standards of Training, Certification and Watchkeeping for Seafarers), cu amendamentele de la Manilla, în vederea corelării competențelor absolvenților cu nevoile angajatorilor pieței mondiale a muncii”. Proiectul va primi o asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 1.575.533,20 lei din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa Prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenție 1.2 „Calitate în învăţământul superior”, Contract POSDRU/156/1.2/G/141534.
Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității și a relevanței ofertelor educaționale din sistemul de învățământ superior de marină prin adaptarea programelor de curriculum universitar la nevoile studenților și exigențele pieței muncii, și creșterea accesului studenților la acestea.
Obiectivele specifice:
Grupul ţintă este constituit din 210 studenţi (care vor participa la două programe universitare de curriculum îmbunătățit dezvoltate în cadrul proiectului, un program de instruire în utilizarea serviciilor de documentație științifică promovând egalitatea de gen, egalitatea de șanse și nediscriminarea, și un program de utilizare a soluției software dezvoltate cu scopul îmbunătățirii proceselor educaționale) și 10 cadre didactice universitare implicate în dezvoltarea programelor de studii universitare (care vor participa la programe de studii în vederea îmbunătățirii competențelor în domeniile cheie vizate de STCW, amendamentele de la Manilla 2010).

- Corelarea actualelor programe de curriculum universitar cu cerințele pieței muncii, concretizate în domeniul maritim în Convenția internațională privind standardele de instruire și certificare Manilla STCW și Convenția Marpol, prin implicarea mediului de afaceri în activitățile și procesele de definire a competențelor absolvenților învățământului superior de marină, cu scopul îmbunătățirii de curriculum și elaborării unor măsuri de implementare a acestora.
- îmbunătățirea și furnizarea programelor de licență și master pentru a răspunde nevoilor studenților de creștere a competitivității pe piața muncii, prin completarea studiilor cu programe modulare adaptate exigențelor angajatorilor, în patru domenii de interes din sectorul maritim.
- Extinderea oportunităților de învățare și promovarea inovării în învățământul superior prin includerea de soluții/instrumente informatice în activitățile educaționale, un instrument de documentare științifică și bibliotecă electronică pentru facilitarea accesului studenților la materialele didactice, și o soluție software de monitorizare a activității studenților.
- Dezvoltarea competențelor personalului didactic implicat în dezvoltarea programelor de studii universitare prin participarea la un program de formare și perfecționare continuă, conform cerințelor CNCIS și schimbărilor din legislația internațională din domeniul maritim, concretizate prin amandamentele Manilla 2010 la Convenția internațională STCW.
- Dezvoltarea mecanismelor de creștere a accesului la învățământul superior de marină, prin promovarea și organizarea unui eveniment „Porți deschise spre o documentare științifică modernă”.
Grupul ţintă este constituit din 210 studenţi (care vor participa la două programe universitare de curriculum îmbunătățit dezvoltate în cadrul proiectului, un program de instruire în utilizarea serviciilor de documentație științifică promovând egalitatea de gen, egalitatea de șanse și nediscriminarea, și un program de utilizare a soluției software dezvoltate cu scopul îmbunătățirii proceselor educaționale) și 10 cadre didactice universitare implicate în dezvoltarea programelor de studii universitare (care vor participa la programe de studii în vederea îmbunătățirii competențelor în domeniile cheie vizate de STCW, amendamentele de la Manilla 2010).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii