Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:17 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„20 de ani de învățământ juridic și administrativ constănțean"

ro

13 Nov, 2012 20:03 1083 Marime text

Facultatea de Drept, Științe Administrative și Sociologie, din cadrul Universității „Ovidius" din Constanța aniversează 20 de ani de învățământ juridic și administrativ. În acest context, facultatea organizează o serie de manifestări dedicate celor două decenii de activitate în perioada 14 noiembrie - 7 decembrie 2012.

Facultatea din orașul de pe țărmul Pontului Euxin s-a dovedit a fi o excelentă formatoare de personalități în domeniul juridic si administrativ, mărturie stă numărul impresionant de absolvenți care ocupă în prezent funcții și activități în orașul nostru și nu numai. Cu un început timid, Facultatea de Drept, Științe Administrative și Sociologie se bucură în prezent de o recunoaștere nu numai locală, dar și națională și internațională. Corpul profesoral este format atât din practicieni de prestigiu, cât și din teoreticieni, buni și apreciați cunoscători ai valorilor morale și profesionale. Atenția principală este îndreptată asupra dezvoltării personale și profesioanle a studenților care au ales să-și desăvârșească studiile în cadrul facultății, astfel încât inserția pe piața muncii să fie una cât mai mare și de lungă durată. În prezent, Facultatea de Drept, Științe Administrative și Sociologie numără mai mult de 2.000 de studenți.

Programul evenimentului

Miercuri, 14 Noiembrie 2012 ora 14.00, sala Senatului, etaj 2, Campus

  • Cuvântul de deschidere al Rectorului Universității „Ovidius" din Constanța prof.univ.dr. Dănuț Tiberius EPURE; cuvântul de deschidere al Prorectorilor Universității „Ovidius" din Constanța prof.univ.dr.ing. Gabriela STANCIU, prof.univ.dr. IPS TEODOSIE Petrescu, prof.univ.dr. Victor PLOAE, prof.univ.dr. Ion BORDEIANU, conf.univ.dr. Florin ANGHEL;
  • Prezentarea Facultății de Drept, Științe Administrative și Sociologie: „DUPĂ 20 DE ANI", moderator decanul FDSAS - conf.univ.dr. George ȘERBAN;
  • Acordarea diplomelor de excelență cadrelor didactice şi membrilor fondatori;
  • Personalități ale lumii juridice și administrative constănțene, decernare diplome de excelență
  • Foști absolvenți cu merite deosebite: domeniul Știiințe juridice şi domeniul Științe Administrative.
  • Acordarea diplomelor pentru colaboratori și parteneri.

Luni, 19 noiembrie 2012 ora 16.00 - Redenumire Săli de Curs

Sala 103 - Prof. Univ. Dr. Vintilă DONGOROZ; Sala 227 - Prof. Univ. Dr. Gheorghe BELEIU; Sala 228 - Prof. Univ. Dr. Dorin CLOCOTICI.

Marţi, 20 noiembrie 2012 ora 16.00 - Redenumire Săli de Curs

Sala 216 - Prof. Univ. Dr. Antonie IORGOVAN; Sala 211 - Prof. Univ. Dr. Paul NEGULESCU; Sala 238 - Prof. Univ. Dr. C. G. DISSESCU.

Vineri, 7 decembrie 2012

ora 12.00

Secțiunea I: Lansare de carte - Amfiteatrul 103, etaj I, Campus

- Lect. Univ. Dr. Prodecanul Facultății de Drept, Științe Administrive și Sociologie

Mihaela RUS, „Decizia managerială - repere teoretico-aplicative"

- Conf. Univ. Dr. Vasile DRĂGHICI și Dr. Silviu CIOCOIU- „Investigarea criminalistică a acidentelor de navigație"

- Colaborator al Facultății de Drept, Științe Administrive și Sociologie dr. Ivan ANANE - „Aplicarea legii penale în timp".

Ora 14.00

Secţiunea a-II-a: Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Prof. Univ. Dr. Emilian Stancu, Universitatea Bucureşti, sala Senatului, etaj II, Campus.

Biroul de promovare și relații publice,

13 noiembrie 2012

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii