Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitate cu tema Al Capone - Scarface the King of Prohibition, la American Corner

ro

26 Jan, 2012 15:22 915 Marime text

   American Corner Constanţa din cadrul Universităţii Ovidius va organiza în data de 1 februarie 2012, începând cu ora 11.45, activitatea cu tema Al Capone - Scarface: the King of Prohibition. Moderatorul acestei acţiuni Alina Gălbează Buzarna, doctorand la aceeaşi universitate, va vorbi despre Alphonse Gabriel "Al" Capone, unul din cei mai faimoşi gangsteri americani din anii 1920 - 1930 si despre influenţa pe care a avut-o acesta". Vor participa elevi de la Liceul Teoretic “Ovidius”, însoţiţi de doamna profesoară Valerica Vişsan. După prezentare, elevii vor viziona şi discuta filmul documentar biografic Al Capone: Scarface. De asemenea, aceştia vor primi de la Rodica Toma, coordonator American Corner, câte un hand-out cu informaţii despre acest subiect şi reviste despre viaţa americanilor.
   Fiu al unei familii de imigranţi italieni din zona Napoli, Al Capone a dominat lumea interlopă din Chicago, ajungând conducătorul unei mari organizaţii de crimă („Chicago Outfit”), obţinându-şi veniturile din afaceri de jocuri de noroc ilegale, din reţele de bordeluri, iar în anii regimului Prohibiţiei în SUA, din trafic ilegal de băuturi alcoolice, la care se adăugau extorcarea de bani pentru aşa numita "protection". Până astăzi numele său se leagă de noţiunea de spălare a banilor, atunci când şi-a camuflat sursele încasărilor sale, prin unele afaceri normative ca spălătorii, vânzare de mobilă veche şi antichităţi, etc, pe care le prezenta ca fiind ocupaţia sa oficială.
Deşi a reuşit multă vreme să se sustragă justiţiei şi să nu fie niciodată găsit vinovat pentru crimele violente comise de «sindicatul crimei » pe care l-a condus, cariera sa de gangster s-a încheiat de fapt în 1931 când guvernul federal a reuşit să-l facă judecat şi condamnat pentru evaziune fiscală. A petrecut în continuare mai mulţi ani în închisori.  A murit în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 48 ani. Poreclit "Scarface" din cauza cicatricilor de pe faţă, urme ale unor confruntări violente,  şi The Big Fellow din cauza poziţiei lui de conducător de bandă, Al Capone a devenit un simbol al gangsterismului american şi italo-american.

   Rodica Toma
   Coordonator American Corner – Universitatea Ovidius Constanţa

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii