Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caravana Admiterii la Ovidius la Calarasi

ro

13 May, 2012 21:17 1194 Marime text

Vineri, 11 mai a.c., Caravana Admiterii la Universitatea „Ovidius" din Constanța a ajuns în liceele din Călărași. Echipa a fost condusă de prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, rectorul universității, și formată din prorectorii prof.univ.dr. Ion Bodeianu și conf.univ.dr. Florin Anghel, prodecanul Facultății de Farmacie - șef lucrări dr. Stelian Paris, conf.dr. Aurelia Lăpuşan, directorul Departamentului editorial, membrii Biroului de promovare și relații publice și câţiva studenți.

Cu sprijinul gazdei, inspectorul școlar general prof.dr. Constantin Tudor, echipa Universității „Ovidius" a poposit în cele mai importante licee din oraş - „Mihai Eminescu", „Barbu Ştirbei" şi „Carol l", într-un dialog dinamic despre viața studențească și oferta educațională de la „Ovidius". Rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure a prezentat elevilor și diriginților specializările din noul an universitar, posibilitățile de cazare în modernele cămine studenţeşti, modalitatea de a obţine burse, alte detalii importante privind oferta de la „Ovidius".

„Orașul Călărași nu a fost ales întâmplător pe traseul din acest an al caravanei Universității noastre. Din acest oraș vin spre „Ovidius", an de an, foarte mulți candidaţi. Am remarcat faptul că mulți liceeni erau deja familiarizați cu oferta noastră, s-au pregătit din timp pentru admitere și cunoașteau foarte multe detalii. De asemenea, elevii au fost încântați și de perspectivele orașului Constanța, de posibilitățile de angajare după terminarea studiilor, avantaje evidente pentru un viitor absolvent la Ovidius", a declarat rectorul Universității, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.

Din partea editurii Universităţii, s-a făcut o importantă donație de carte pentru fiecare bibliotecă a celor trei licee din Călărași.

Echipa Universității s-a întâlnit la Călărași şi cu absolvenți de la „Ovidus", astăzi oameni de afaceri, persoane publice sau profesori de liceu care şi-au exprimat mândria că aparţin prin formaţia profesională spiritului ovidian.

Totodată, vineri, a avut loc și o întâlnire cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, într-un dialog despre integrarea învățământului universitar în comunitate, direcții de carieră, cererea pieței de muncă, formare continuă. Marian Drăgan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Călărași, a fost gazda evenimentului, reunind la masa discuțiilor cu echipa de la Universitate oameni de afaceri din Călărași. De profesie economist, rectorul Universității „Ovidius", prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, a condus dialogul subliniind posibilitățile actuale de dezvoltare economică a unor zone mai izolate, inserţia pe piaţa muncii , sugerând oamenilor de afaceri locali sprijin pentru susținerea celor mai buni studenți din Călărași și îndrumarea lor după terminarea studiilor.

La finalul vizitei în Călăraşi, a fost vizitată moderna tipografie Media Print, condusă de Aurelia Ion.

# # #

Caravana de prezentare a ofertei educaționale a Universității constănțene a pornit de la Tulcea, în luna aprilie, urmând să ajungă, în această lună, în mai multe localități din țară. Campania de promovare „Ovidius" 2012 a demarat cu Zilele Porților Deschise, la Campusul Universitar, a continuat cu participarea la Târgul Ofertelor Educaționale , acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean la Pavilionul Expozițional. Săptămâna viitoare sunt organizate alte două deplasări în acelaşi scop.

Biroul de promovare și relații publice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii