Comunicat de presa - Universitatea „Ovidius” - 25 septembrie 2014

25 Sep, 2014 12:05
ZIUA de Constanta
1037
Marime text
Universitatea „Ovidius” din Constanţa – Facultatea de Psohologie şi Ştiinţele Educaţiei a organizat în perioada 22 - 23 septembrie 2014 workshopul cu participare internaţională PREZENTAREA UNOR PRACTICI DE SUCCES ÎN CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ. Această activitate face parte din cadrul proiectului “Cercetarea realității educaționale – coordonată fundamentală a formării viitorilor profesori”, contract POSDRU/156/1.2/G/139720. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr.1 “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, domeniul major de intervenție 1.2 “Calitate în învățământul superior”.
La acest workshop au fost invitate personalităţi din ţară şi din străinătate cu experienţă în domeniul cercetării educaţionale care au prezentat exemple de bune practici în cercetarea realităţii educaţionale. De asemenea, specialiştii în domeniul ştiinţelor educaţiei cooptaţi în echipa de implementare a proiectului au dezbătut aspecte legate de specificul metodelor şi instrumentelor utilizate în cercetările psihopedagogice. Activităţile workshopului s-au concretizat în proiectarea structurii unui unui instrument inovativ de tip SOFTWARE destinat cercetărilor cantitative şi calitative în domeniul educaţiei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii