Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:42 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Universitatea Ovidius

ro

29 Oct, 2014 14:05 1119 Marime text
În perioada 3 - 8 noiembrie a.c., Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius” din Constanţa va fi gazda unui grup format din 29 de elevi de la Institutul de Stat Maffeo Vegio din Lodi (Italia), în cadrul proiectului european Radici comuni e unità  Europea per una cittadinanza attiva (Rădăcini comune şi unitate europeană pentru o catățenie activă). Este cea de-a doua acțiune prevăzută în acest proiect la care Facultatea de Litere este partener, prima având loc în luna aprilie.
Programul, la care participă profesori de la Facultatea de Litere şi profesori italieni, cuprinde cursuri şi laboratoare, precum şi întâlniri cu studenții de la secțiile de italiană din cadrul facultății. Sunt prevăzute, de asemenea, si vizite la obiective turistice şi religioase, precum Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă Populară, Muzeul Marinei Române şi la Catedrala Ortodoxă din Constanţa. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii