Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:33 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat Universitatea Ovidius - Joi, 15 Septembrie 2011

ro

15 Sep, 2011 16:30 897 Marime text

La Universitatea Ovidius din Constanţa continuă, până pe data de 20 septembrie 2011, înscrierile la concursul de admitere la studii universitare de licenţă şi masterat, la care admiterea se realizează pe bază de concurs de dosare. Ca şi până acum, programul de înscrieri se va desfăşura zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 9.00-13.00.

Pentru domeniile la care admiterea presupune probe de concurs, astăzi este ultima zi de înscrieri, iar probele se vor desfăşura începând de mâine, până pe data de 20 septembrie 2011.

Oferta educaţională a Universităţii Ovidius din Constanţa s-a îmbogăţit în acest an universitar cu programe noi de masterat, printre care: Jurnalism regional, Managementul riscului în afaceri internaţionale, Pieţe de capital, Finanţe corporative şi bănci, Ingineria sistemelor cu surse energetice regenerabile, Arta educaţiei muzicale, Arta actorului de music hall, Educaţia vizuală prin studiul peisajului şi figurii.

De asemenea, la Universitatea Ovidius din Constanţa continuă înscrierile la studii universitare de doctorat, până pe 20 septembrie, urmând ca în perioada 21-26 septembrie să fie programate interviurile.

Mai multe detalii despre admiterea la Universitatea Ovidius din Constanţa, sesiunea septembrie 2011, puteţi afla accesând site-ul instituţiei, http://www.univ-ovidius.ro.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

15 septembrie 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii