Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinta Chimia 2009 – „Noi tendinte in chimia aplicata” - 06.05.2009

ro

06 May, 2009 15:37 1156 Marime text

Comunicat de presă

În perioada 13 - 16 mai 2009 Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului organizează conferinţa Chimia 2009 – „Noi tendinţe în chimia aplicată” (New trends in applied chemistry). Deschiderea va avea loc pe 13 mai, începând cu ora 9.00, în Sala de Conferinţe a Hotelului Richmond, din staţiunea Mamaia
Această manifestare se încadrează într-un domeniu prioritar al cercetării ştiinţifice atât pe plan internaţional cât şi naţional, cu impact asupra vieţii şi dezvoltării economice.
Conferinţa face parte dintr-un ciclu de manifestări ştiinţifice organizate de Universitatea „Ovidius” din Constanţa, început în anul 2000 cu prima Conferinţă naţională CHIMIA 2000 desfăşurată în perioada 14-15 aprilie 2000 care a continuat cu cea de-a doua conferinţă naţională CHIMIA 2003 - în perioada 11-13 septembrie 2003 şi apoi cea de-a treia conferinţă CHIMIA 2006, 12-13 mai care a devenit naţională cu participare internaţională pentru ca prezenta manifestare CHIMIA 2009 să devină internaţională.
Conferinţa CHIMIA 2009 are un caracter interdisciplinar, abordează domenii de vârf cu un puternic impact asupra calităţii vieţii şi a dezvoltării economiei naţionale, domenii ce au rolul de a deschide noi direcţii de cercetare dar în acelaţi timp de a promova şi valorifica rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare ale colectivelor de cercetare.
Secţiunile conferinţei vor acoperi toate aspectele chimiei şi anume:
· Compuşi naturali şi de sinteză;
· Ştiinţa materialelor;
· Chimia analilică şi protectia mediului;
· Siguranţa alimentelor;
· Surse de energie convenţionale şi alternative;
La această conferinţă participă personalităţi recunoscute în domeniu din Rusia, Libia, Franta, Italia, Spania, Olanda, Cipru, Macedonia, Bulgaria, Nigeria, Ungaria, Iran, Iordania, Moldova, Romania.
Vor mai fi prezenţi reprezentanţi ai Societăţilor cu profil chimie şi Inginerie Chimică din Judeţul Constanţa, Oil Terminal, S.C. Dobrogea S.A., Murfatlar, Raja, CET Midia, etc. autorităţi locale. Totodată firme de prestigiu vor prezenta ultimele noutăţi în domeniul aparaturii de laborator.

Biroul de presă al Universităţii „Ovidius”
6 mai 2009

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii