Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:33 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Global Warming and the Ice Age Mankind’s Greatest Threat, la American Corner

ro

23 Jan, 2012 15:37 820 Marime text

   American Corner din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa anunţă în data de 30 ianuarie 2012, începând cu ora 11.45,  organizarea unei activităţi cu o temă pe interesul tuturor oamenilor de pe globul pământesc, intitulată Global Warming and the Ice Age: Mankind’s Greatest Threat. Participanţi sunt elevi de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, însoţiţi de doamna profesoară Camelia Dochie. Aceștia vor face prezentări pe marginea subiectului, apoi va avea loc un concurs de întrebări, iar doamna Rodica Toma, coordonator American Corner va acorda ca premii filmele din seria „Ice Age” din bugetul propriu. Moderatorul acestei acţiuni este Adelina Vartolomei, doctorand la aceeaşi universitate şi care doreşte să vorbească despre încălzirea globală; prin organizarea acestei teme dorim să atragem atenția asupra  efectelor negative datorate încălzirii globale, cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii și să găsim soluții, care să evite o enormă catastrofă. Încălzirea globală a început şi va creşte într-un ritm necontrolat în viitorul foarte apropiat şi întreaga populaţie umană poate fi pe cale de dispariţie. Efectele încălzirii globale pot determina masive modificări climatice în întreaga lume. De exemplu, aceste schimbări de temperatură vor duce la creşterea cantităţii precipitaţiilor medii la nivel mondial şi a numărului uraganelor; calotele polare vor începe să se topească într-un ritm foarte alert, determinând nivelul oceanelor lumii să crească rapid. În plus, odată cu topirea gheţii, cantitatea de lumină reflectată înapoi în spaţiu se va reduce, astfel, creşterea temperaturii de pe Pamânt se va face chiar mai repede. Oceanele vor începe să se desalinizeze, iar temperatura apei va scădea din cauza topirii gheţii şi acest lucru va provoca schimbarea curenţilor oceanici. Întrucât ecosistemul este reglementat de către curenţii oceanului, acest lucru va provoca o altă eră glaciară, care poate să dureze de la caţiva ani la câteva mii de ani, putând duce chiar la dispariţia omenirii. După prezentare, elevii vor viziona şi dezbate filmul documentar Six Degrees Could Change the World. La finalul acţiunii, aceştia vor primi câte un hand-out, certificate de participare şi materiale informative despre viaţa şi cultura americanilor.
   Vă mulţumesc frumos şi vă doresc numai bine.
 
   Cu deosebit respect,
   Rodica Toma
   Coordonator American Corner – Universitatea Ovidius Constanţa

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii