Lansarea proiectului „BSUN Joint Master Degree Program on the Management of Renewable Energy Sources – ARGOS”
Lansarea proiectului „BSUN Joint Master Degree Program on the Management of Renewable Energy Sources – ARGOS”Lansarea proiectului „BSUN Joint Master Degree Program on the Management of Renewable Energy Sources – ARGOS”
La Universitatea Ovidius din Constanţa va avea loc luni, 4 iulie 2011, lansarea proiectului „Program de masterat sub egida Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră în domeniul managementului surselor energetice regenerabile”. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 9:00, la Sala de Consiliu (sediul din Bd. Mamaia 124).
Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN) reprezintă cea mai importantă organizaţie de cooperare interuniversitară din zona Marii Negre cu 114 universităţi membre din 12 ţări. Informaţii despre activitatea RUMN pot fi obţinute de la adresa www.bsun.org. De asemenea, RUMN coordonează activităţile de cooperare academică în domeniul dezvoltării durabile în cadrul iniţiativei ONU „Academic Impact” www.unai-sustainability.org.
Proiectul a fost iniţiat în cadrul programului Sinergia Mării Negre lansat de Comisia Europeană cu scopul de a promova o politica specială adresată regiunii şi dezvoltarea de parteneriate în vederea implementării unor reforme de substanţă în ţările riverane Mării Negre. În cadrul lansării oficiale a acestei iniţiative, la Conferinţa Ministerială de la Kiev din 14 februarie 2008, Ministerul Român al Afacerilor Externe (MAE) a invitat mediul academic la realizarea de parteneriate în vederea stimulării şi promovării programelor comune de cooperare regională care au ca scop dezvoltarea regiunii Mării Negre, cu efecte benefice în regiune şi în afara ei. Ca o primă iniţiativă în acest sens, MAE şi-a exprimat sprijinul pentru iniţierea unui program de masterat în domeniul surselor energetice regenerabile.
În acest context, sub egida RUMN a fost realizată o platformă de cooperare între Universitatea Ovidius din Constanţa - România, Universitatea Tehnică a Moldovei - Moldova, Universitatea Tehnică din Varna - Bulgaria, Universitatea Naţională Taurida - Ucraina, Universitatea Tehnică Istanbul - Turcia şi ENEA - Agenţia Naţională pentru Tehnologii Noi, Energie şi Dezvoltare Economică Durabilă – Italia, pentru conceperea unui program comun de studii de masterat cu titlul ,,Managementul Surselor Energetice Regenerabile”. În vederea obţinerii finanţării pentru activităţile necesare realizării programului comun de masterat, în anul 2009 a fost depus proiectul cu titlul ,,BSUN Joint Master Degree Study Program on the Management of Renewable Energy Sources – ARGOS”, în cadrul Programului Operaţional Comun de Cooperare in bazinul Mării Negre 2007-2013.
Proiectul a fost aprobat pentru finanţare în anul 2010, avand ca titular de proiect Universitatea Ovidius din Constanţa, în parteneriat cu Universitatea Naţională Taurida, Ucraina, Universitatea Tehnică a Moldovei, Republica Moldova, Universitatea Tehnică Varna, Bulgaria, Universitatea Tehnică Istanbul, Turcia si ENEA - Agenţia Naţională Italiană pentru Tehnologii Noi, Energie şi Dezvoltare Economică Durabilă din Italia, în cadrul Programului Operaţional Comun de Cooperare in bazinul Mării Negre 2007-2013 proiectul ,,BSUN Joint Master Degree Program on the Management of Renewable Energy Sources – ARGOS”, contract 1.3.1.66334.127 MIS-ETC 277 nr. 44553/8.06.2011, cu o valoare totală de 229999 euro, contribuţia financiară a Uniunii Europene fiind de 206998 euro. Directorul de proiect este prof. univ. dr. ing. Eden Mamut.
La data de 9.06.2011, la Bucureşti în cadrul şedinţei Biroului Executiv al RUMN, s-a semnat contractul de grant pentru acest proiect între Ministrul Elena Udrea, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale, şi prof. univ. dr. Victor Ciupină, din partea Universităţii Ovidius din Constanţa.
Prin acest proiect se urmăreşte realizarea unui parteneriat regional puternic şi intensificarea cooperării între universităţile partenere prin implementarea unui Program comun de Masterat în domeniul Surselor Energetice Regenerabile pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii.
Proiectul ARGOS va include o serie de activităti dupa cum urmează: evaluarea şi armonizarea curriculei cursurilor Programelor de Masterat dedicate managementului surselor energetice regenerabile derulate in cele 5 universităţi participante la proiect, dezvoltarea de cursuri comune pentru acest program de masterat, desfăşurarea de activităţi comune care să includă schimb de bune practici, seminarii şi studii de caz folosind tehnologiile de tip e-învăţare şi facilităţile tehnologiilor informatice.
Rezultatul final al proiectului va consta într-un pachet de module de cursuri agreat de toate cele 5 universităţi partenere, fiecare curs având stabilită structura, conţinutul, ghidul profesorului care prezintă metodologii de proiectare si organizare a activităţilor, îndrumări metodologice şi tehnici de evaluare a rezultatelor studenţilor. Structura modulelor de curs va constitui un standard de referinţă pentru fiecare din cele 5 universităţi şi va fi însoţită de procedurile de asigurarea calităţii pentru programul de studii.
În cadrul proiectului sunt prevăzute mobilităţi ale studenţilor şi cadrelor didactice organizarea unei Scoli de Vară şi realizarea lucrărilor de disertaţie în cotutelă.
Programul de masterat va fi pus la dispoziţia universităţilor din regiune şi poate fi replicat pentru universităţi care au activităţi similare.
Informaţii suplimentare despre proiect pot fi obţinute de la Institutul pentru Nanotehnologii si Surse Alternative de Energie al Universității Ovidius din Constanța, de la directorul de proiect: prof. univ. dr. ing. Eden Mamut sau de la dr. ing. Elena Rita Avram - la telefon: 0241 545388, sau e-mail: caes@univ-ovidius.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp