Road movie Drumul apei în România

Road movie: drumul apei în România
Jurnal  de călătorie studenţesc
Prima zi

Douăzeci şi doi de studenţi ai Facultăţii de Construcţii, specializarea IFDR, de la Universitatea Ovidius, sub îndrumarea Prof. univ. dr.Carmen Maftei, au plecat luni, 11 iulie 2011,  într-o călătorie de studiu ce vizează realizarea unui documentar despre lucrările hidrotehnice şi de hidroamelioraţii de pe teritoriul României. Principalul obiectiv al acestui demers este de a reda importanţa meseriei de inginer hidrotehnist şi de a reactualiza valorile generaţiei anterioare care astăzi sunt uitate sau ignorate. Ca metodă de abordare au ales tipul „road movie” înţelegând prin termenul „drum” o metaforă a timpului care se derulează, a vieţii cu toate „întâlnirile şi despărţirile” sale, a libertăţii de mişcare.
Călătoria va urma traseul Constanţa – Vidraru – Timişoara – Tarniţa – Bicaz – Perieni – Iaşi – Tulcea – Constanţa şi are în vedere cunoaşterea celor mai importante lucrări hidrotehnice realizate în anii de „pioneierat” ai ingineriei româneşti. Dintre obiectivele vizitei amintim: Barajul Vidraru, considerat de către specialişti o adevarată bijuterie inginerească; lacul de acumulare Vidraru, cu centrala electrică amplasată la 104 m adâncime, în masivul Cetăţuia; amenajările hidrografice de pe cursul Timişului şi Begheiului; lacul şi barajul Tarniţa; lacul de acumulare „Izvorul Muntelui”, cel mai mare lac artificial amenajat pe râurile interioare din România şi centrala Stejaru. Nu vor uita nici de contactele cu colegii din centrele studenţeşti Iaşi şi Timişoara pentru a putea crea o imagine a ceea ce înseamnă această meserie pentru tinerii de astăzi.
Demersul viitorilor ingineri constructori este sprijinit de Monnson Group, DJST Constanta, Vimetco, Nikonfast şi Water Proiect. Vă invităm să redescoperim împreună perioada de glorie a meseriei de hidrotehnist, realizările, problemele cu care se confruntă, avantajele şi dezavantajele acesteia, urmărind împreună Jurnalul de calatorie.

Prima  zi.
Obiectiv: centrala hidroelectrica şi acumularea de la Vidraru

Lucrările de la Vidraru au fost primele lucrări ce s-au realizat în baza Planului Naţional de Amenajare al Apelor din România (1959-1962).
Sprijinit pe versanţii munţilor Pleaşa şi Vidraru, de-a lungul Tranfăgărăşanului, la circa 40 de kilometri de Curtea de Argeş (creaţie a constructorilor zidari medievali), barajul Vidraru este considerat de către specialişti o adevarată bijuterie inginerească. La data finalizării (1965), acesta s-a situat aproximativ pe locul al 8-lea în Europa şi pe locul al 20-lea în lume. Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate începând în anul 1960, proiectantul general fiind prestgiosul profesor dr. ing. Radu Prişcu, figură marcantă a hidrotehnicii româneşti.
Principala sa folosinţă este producerea de energie electrică. Ca folosinţe secundare, barajul de la Vidraru foloseşte apa stocată în lac pentru alimentări cu apă, irigaţii, combaterea inundaţiilor, agrement.
Un obiectiv major trebuie amintit pe drumul către Vidraru, pentru că acesta leagă apele Dunării de Marea Neagră: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ideea unui canal navigabil a fost avansată încă din anul 1837. În 1850, inginerul Ion Ionescu de la Brad concepea un proiect în acest sens. În 1878, după alipirea Dobrogei la România, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braţ al Dunării, artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condiţiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă şi costisitoare. Ideea însă nu a fost abandonată. Un alt plan a fost conceput în 1927 de inginerul Jean Stoenescu-Dunăre, ca primul proiect de navigaţie in zonă. În 1949 a început construcţia canalului. In iulie 1953 lucrările s-au întrerupt pentru 20 de ani, până în iunie 1973. 11 ani mai tarziu, la 26 mai 1984, se inaugura Magistrala Albastră. Cu o lungime de 64 km, o adâncime de 7 m, o lăţime la bază de 70 m şi la coronament de 110-140 m, canalul al treilea canal navigabil din lume, ca lungime, după Suez şi Panama, scurtând drumul spre portul Constanţa cu aproximativ 400km. Deşi principalul avantaj al Canalului Dunare – Marea Neagră constă în legatura directă cu Portul Constanţa, canalul are şi o serie de alte funcţiuni. În principal el poate asigura irigarea a 180.000ha. Prelevarea apei din canal se face pe baza a 21 de staţii de pompare.
 Grupul de studenţi a primit acreditare de vizitare a centralei de producere a energiei electrice de la S.H. Curtea de Argeş, care a l-a delegat pe inginerul de servicu să explice modul de funcţionare al centralei, respectiv, a celor patru turbine Francis Francis verticale de câte 55 MW. După câteva explicaţii, am coborât în inima centralei, la 104 de metri sub nivelul albiei râului Argeş. Galeria orizontală ce conduce către sala turbinelor a fost organizată ca un mic muzeu, care pe partea stângă prezintă fotografii de la momentul realizării barajului si al centralei iar pe partea dreaptă fotografii din prezent. Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată subteran, poate produce energie electrică de aproximativ 400 GWh.
După vizitarea centralei am poposit pe coronamentul barajului Vidraru. Barajul Vidraru este un baraj din beton cu dublă curbură, având înălţimea de 166,6 m şi lungimea la coronament de 307 m. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, o suprafata de 870 ha şi o lungime de 14 km şi are ca sursă principală apele râurilor Capra, Buda şi ale câtorva afluenţi direcţi (Râul Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan şi Limpedea).
Pe linia barajului, în vârful unui turn prismatic, se afla monumentul electricitatii, un Prometeu gigantic, opera sculptorului Constantin Popovici, în opinia noastră mult prea puţin pentru sacrificiile umane şi materiale aduse în anii ’60 pentru realizarea acestei lucrări.
Mulţumim partenerilor noştri Monsson Group, DJST Constanta, Vimetco, Nikonfast şi Water Proiect pentru facilitarea acestui proiect.
După incursiunea de a Vidraru, am pornit pe Transfăgărăşan, şi el una din lucrările impresionante ale inginerilor români – de data aceasta drumari. Următoarea oprire: Timişoara.
To be continued!

http://drumul-apei.ucoz.com/.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
13 iulie 2011