Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanţa - Vineri, 02 Septembrie 2011

ro

02 Sep, 2011 22:55 1374 Marime text

Universitatea Ovidius din Constanţa şi Banca Naţională a României organizează Forumul-dezbatere „Şcoala de vară BNR". Deschiderea oficială, la care va participa Guvernatorul BNR, academician Mugur Isărescu, va avea loc luni, 5 septembrie 2011, la ora 11:30, în Aula Magna, sediul Universităţii din Bdul Mamaia nr.124.

Forumul-dezbatere ,,Şcoala de vară BNR" îşi propune să consolideze parteneriatul cu mediul academic, sub egida proiectului „BNR-zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti". În cadrul Forumului, membrii Consiliului de Administraţie, consilieri şi directori din Banca Naţională a României vor dezbate aspecte actuale economice, financiare şi instituţionale cu participanţii - cadre didactice din cele 12 universităţi partenere în proiect.

Banca Naţională a României, membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, se implică activ, prin intermediul proiectelor adresate mediului şcolar şi universitar, în vederea sprijinirii educaţiei financiare.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

2 septembrie 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii