Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius - Luni, 10 Octombrie 2011

ro

10 Oct, 2011 16:58 723 Marime text

La Universitatea Ovidius din Constanța va avea loc, în perioada 13-16 octombrie 2011, cea de-a doua înâlnire de lucru din cadrul proiectului „Reţeaua universitară transfrontalieră pentru comunicare interculturală" - „Cross-Border University Network for Intercultural Communication" (CUNICC),2(2i)-3.2-1, cod MIS-ETC 795, derulat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.

În cadrul întâlnirii vor fi susținute prelegeri pe subiecte de interes, care vizează tema proiectului. Astfel, Iuliana Roth, din München, va prezenta două teme: „Realizarea programei de învăţământ pentru comunicare interculturală. Experienţa Universităţii din München" și „Istoria şi dezvoltarea comunicării interculturale". Conf.univ.dr. Ana Maria Munteanu va prezenta tema „Un portret artistic, Felicia Şerbănescu sau despre spaţiul regional în dansul contemporan european".

De asemenea, programul întâlnirii include o serie de evenimente culturale, printre care amintim: o expoziție de pictură romană și bulgară, lansarea volumului „Prada", autor Gheorghi Grozdev, un moment muzical susținut de baritonul Ion Ardelean și pianista Gabriela Oprea și un monospectacol de pantomimă, Teatrul 199 din Sofia.

Proiectul „Reţeaua universitară transfrontalieră pentru comunicare interculturală" are o durată totală de 18 luni și implică o cooperare interuniversitară de amploare. Din România participă Universitarea Ovidius din Constanţa şi Universitatea din Craiova, în timp ce din Bulgaria participă Universitatea „Sf. Chiril şi Sf. Metodie" din Veliko-Târnovo (partener principal), Universitatea „Angel Kanchev" din Ruse şi Institutul „Elias Canetti" din Ruse.

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Ovidius este implicată în proiectul CUNICC printr-o echipă de universitari cu experienţă în atragerea de fonduri structurale şi în susţinerea de cursuri în domeniul comunicării interculturale: Decanul Facultăţii, prof. univ. dr. Adina CIUGUREANU - coordonator instituţional, conf. univ. dr. Florentina NICOLAE - responsabil cu alcătuirea curriculum-ului programului de masterat în „Comunicare interculturală", lect. univ. dr. Olga KAITER - responsabil cu metodologia de pregătire a personalului didactic, lect. univ. dr. Cristina DAFINOIU - responsabil pentru cursurile de limbă, asist. univ. drd. Nicoleta SAVA - consultant tehnic.

Întregul proiect îşi propune depăşirea barierelor psihologice şi de neîncredere, precum şi susţinerea creării unei identităţi comune pentru persoanele din regiune. Depăşirea barierelor lingvistice şi culturale îi va uni pe participanţi pentru rezolvarea problemelor comune şi asemănătoare, apărute în urma integrării României şi a Bulgariei în Uniunea Europeană, totodată, vor deschide noi oportunităţi pentru mediul de afaceri şi turism între cele două state.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

10 octombrie 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii