Universitatea Ovidius - Luni, 16 Mai 2011
Universitatea Ovidius - Luni, 16 Mai 2011
16 May, 2011 22:22
ZIUA de Constanta
806
Marime text
În perioada 18-19 mai 2011, rețeaua de cercetare științifică europeană
Observatory on Local Autonomy (OLA), în parteneriat cu Universitatea
Ovidius din Constanța, Facultatea de Drept și Științe Administrative,
Universitatea Lille Nord din Franța, Universitatea Lille 2 Droit et
Santé, Facultatea de Științe Juridice, Politice și Sociale Agenția
Universitară a Francofoniei (AUF), Ambasada Franţei în România,
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Centrul de Studii și
de Cercetări Administrative, Politice și Sociale (CERAPS), Centrul
Național de Cercetare Științifică (CNRS), Gruparea de Cercetare a
Administrației Locale în Europa (GRALE), Consiliul Județean Constanța,
Primăria Municipiului Constanța, Uniunea Națională a Executorilor
Judecătorești și Editura Universul Juridic organizează Simpozionul
Internațional cu tema „Regiuni, regionalizare și regionalism în Europa",
care se va desfășura la Hotelul Perla, din stațiunea Mamaia.
Deschiderea evenimentului va
avea loc în data de 18 mai, începând cu ora 10.00, și va cuprinde
intervenția reprezentantului AUF, Roxana Turcanu, însoţită de
prezentarea în plen a două lucrări pe teme europene de actualitate:
Secretarul Senatului României, Petru Filip, va prezenta lucrarea
„Regionalizarea în România: între tradiție și tendințe europene", iar
Olivier Brunet, de la Directoratul General de Cercetare și Inovație,
Comisia Europeană, va susține prelegerea „Regiuni și politici europene,
dimensiunea regională a inovației".

Tema conferinţei vizează discipline din numeroase domenii de cercetare, printre care: ştiinţe administrative, politice,
economie și socilogie.
Manifestarea ştiinţifică va fi subdivizată în opt
ateliere care abordează șase teme: Statul regional în chestiune sau în
definiţie; Noţiunea de regionalizare; Organizarea regiunilor; Rolul şi
funcţionalităţile regiunilor; Fondurile structurale
şi dezvoltarea economică regională; Autonomia financiară regională.
Colocviul european face apel
la o reţea profesională specializată în autonomia locală și îşi propune
să prezinte şi să promoveze soluţii de lungă durată în gestiunea publică
locală, dezvoltarea economică şi coeziunea teritorială.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
16 mai 2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii