Universitatea Ovidius - Marti, 09 August 2011
Universitatea Ovidius - Marti, 09 August 2011Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa anunţă începerea activităţilor stabilite în cadrul proiectului Reţeaua de cooperare universitară transfrontalieră pentru comunicare interculturală - Cross-Border University Network for Intercultural Communication (CUNICC), derulat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.
Acest proiect ambiţios, cu o durată totală de 18 luni, implică o cooperare interuniversitară de amploare. Din România participă Universitarea Ovidius din Constanţa şi Universitatea din Craiova, în timp ce din Bulgaria participă Universitatea „Sf. Chiril şi Sf. Metodie" din Veliko-Târnovo (partener principal), Universitatea „Angel Kanchev" din Ruse şi Institutul „Elias Canetti" din Ruse.
Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Ovidius este implicată în proiectul CUNICC printr-o echipă de universitari cu experienţă în atragerea de fonduri structurale şi în susţinerea de cursuri în domeniul comunicării interculturale: Decanul Facultăţii, prof. univ. dr. Adina Ciugureanu (coordonator instituţional), conf. univ. dr. Florentina Nicolae (responsabil cu alcătuirea curriculum-ului programului de masterat în „Comunicare interculturală"), lect. univ. dr. Olga Kaiter (responsabil cu metodologia de pregătire a personalului didactic), lect. univ. dr. Cristina Dafinoiu (responsabil pentru cursurile de limbă), asist. univ. drd. Nicoleta Sava (consultant tehnic).
Ca parte a proiectului, se vor organiza în paralel, în universităţile partenere, cursuri de limbă pe o durată de şase luni (septembrie 2011 - februarie 2012), totalizând 360 de ore. Cursurile de limbă bulgară, organizate la Constanţa şi Craiova, şi cele de limbă română, organizate la Veliko-Târnovo şi Ruse, vor fi gratuite. Ele se adresează profesorilor, studenţilor, reprezentanţilor locali ai mediului administrativ şi de afaceri, tuturor persoanelor interesate de limba şi cultura bulgară. Obiectivul prioritar îl reprezintă atingerea nivelului de limbă A2-B1, la finalul celor şase luni de studiu.
De altfel, întregul proiect îşi propune depăşirea barierelor psihologice şi de neîncredere, precum şi susţinerea creării unei identităţi comune pentru persoanele din regiune. Depăşirea barierelor lingvistice şi culturale îi va uni pe participanţi pentru rezolvarea problemelor comune şi asemănătoare, apărute în urma integrării României şi a Bulgariei în Uniunea Europeană, totodată, vor deschide noi oportunităţi pentru mediul de afaceri şi turism între cele două state.
Proiectul CUNICC se derulează pe mai multe direcţii:
1. Dezvoltarea contactelor bilaterale între reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai mediului de afaceri din România şi Bulgaria, pentru sprijinirea educaţiei din universităţile regiunilor lor. Întâlnirile programate între reprezentanţii administraţiei locale şi ai mediului de afaceri din regiunile transfrontaliere trebuie să fie primul pas pentru dezvoltarea iniţiativelor de sprijinire a mediului academic pentru crearea condiţiilor necesare educaţiei studentului, pentru ca acesta, în calitatea sa de viitor angajat în administraţia locală sau în mediul privat de afaceri, să-şi aleagă locul de muncă adecvat capacităţii şi pregătirii lui profesionale.
2. Dezvoltarea contactelor bilaterale între studenţii români şi bulgari, între profesorii universitari dintre cele două ţări, precum şi a altor reprezentanţi din sfera culturală a celor două ţări partenere. Întâlnirile, dicuţiile, cursurile şi specializările programate vor crea condiţiile necesare pentru o mai bună coeziune socială, propunându-şi să dezvolte iniţiative de comunicare în materie de educaţie, cercetare, cultură şi viaţă socială.
3. Pregătirea personalului academic şi dezvoltarea unui curriculum de master în domeniul comunicării interculturale. Dezvoltarea unui curriculum de master, coordonată de universităţile partenere, va crea condiţiile necesare pentru începerea cu succes a programului de master şi pentru realizarea mobilităţiilor studenţeşti pentru un semestru, conform programului Bologna.
Proiectul va implica pentru consultanţă, Universitatea Ludwig Maximilian din München, Germania, ţinând cont de faptul că din 1996, în această instituţie funcţionează cu succes primul program de master în domeniul comunicării interculturale, având până acum în jur de 500 de studenţi.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa
9 august 2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp