Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:41 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi de studiu în domeniul didacticii universitare „Didactica plurilingvismului și a interculturalității la nivel universitar” 03 Martie 2015

ro

03 Mar, 2015 17:14 937 Marime text
Centrul de cercetare în limbi și literaturi romanice (LiLiRo) al Facultății de Litere din Universitatea „Ovidius” din Constanța vă invită în data de 2 aprilie la o Zi de studiu pe tema „Predarea plurilingvismului și a interculturalității la nivel universitar”. Această zi de studiu se înscrie în seria preocupărilor de didactică universitară manifestate timp de douazeci de ani (1993 - 2013) prin Seminarul de Didactică universitară și prin apariția revistei „Recherches ACLIF” (Asociația Cercetătorilor de lingvistică franceză). Noua orientare în cercetare răspunde preocupărilor Agenției universitare a francofoniei (AUF) din rețeaua căreia face parte și Universitatea „Ovidius”, dar și preocupărilor unora dintre membrii LiLiRo care sunt cooptați în colectivul știintific și editorial al revistei electronice internaționale „Signes, discours et sociétés”, apărută tot sub patronajul AUF.

Intervențiile colaboratorilor din Franța și din Turcia, dar și contribuțiile cadrelor didactice implicate în programul masteratului „Limba franceză și plurilingvism în spațiul european” (înființat în 2005) vor avea ca centre de interes noțiuni precum „plurilingvism”, „interculturalitate”, „reprezentări culturale”, „resurse și materiale didactice pentru difuzarea limbilor străine”. Este, de asemenea, și momentul unui bilanț deoarece timp de zece ani acest masterat a format cadre didactice cu aptitudini inovatoare în cercetare, capabile să asume gestionarea predării în sistemul promovat de principiile plurilingvismului, dar și să lucreze în instituții    în care se cere gestionarea comunicării plurilingve. De-a lungul anilor, programul s-a bucurat de entuziasmul formator și fondator al prof.dr. Elena Comes, precum și de colaborări cu universitățile din Nantes și Le Mans, care au tradiție în gestionarea plurilingvismului.
Manifestarea are un multiplu caracter inovator dat fiind că în tradiția comunicării științifice din România nu există obișnuința zilelor „de studiu” sau „de reflecție” ca în spațiul universitar francofon. De asemenea, reuniunea va aduce la aceeași masă atât specialiști ai cercetării și ai predării la nivel universitar, cât și beneficiarii, foști și actuali masteranzi. În acest fel se poate realiza o analiză a cerințelor și a oportunităților, dar și a limitelor aplicabilității demersurilor didactice. La lucrări va participa și un reprezentant AUF-BECO (Bureau de l’Europe Centrale et Orientale), deoarece Masteratul de didactică a plurilingvismului beneficiază în acest de an de suport financiar din partea AUF pentru colaborare cu universitățile din Tours și Grenoble, ceea ce permite deplasarea profesorilor-cercetători străini, dar și acordarea de două burse de formare la universitățile respective.

          La Ziua de studiu și-au anunțat participarea: dl. Michel Bourse, profesor invitat la universitatea Galatasaray, specialist în științele comunicării și director al revistei electronice „Signes, discours et sociétés”; dl. Christian Degache profesor - cercetător la Laboratorul de lingvistică și didactică a limbilor străine și materne (LIDILEM- Universitatea din Grenoble), doamna Stephanie Galligani, conferențiar la Universitatea Sorbonne Nouvelle, membră a laboratorului DILTEC (Didactica limbilor, textelor și culturilor) de la Université Sorbonne Nouvelle și membră asociată a laboratorului LIDILEM; doamna Halime YÜCEL, conferențiar la Universitatea  Galatasaray din Istanbul, membră a colectivului știintific și de redacție al revistei „Signes, discours et sociétés”.
Detalii despre organizare și persoane de contact se găsesc pe site-ul Facultății de Litere, dar și la adresele:
https://www.facebook.com/events/617791451686427 (Facultatea de Litere, Evenimente);
https://www.facebook.com/pages/%C3%80-la-Recherche-du-Plurilinguisme-2014-2016/664980120267739 (Pagina Masteratului de didactică a plurilingvismului).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii