Comunicat de presă UNPR - 6.05.2015
Comunicat de presă UNPR - 6.05.2015
06 May, 2015 13:05
ZIUA de Constanta
1338
Marime text
Gabriel Oprea: „Susţinem cu toată convingerea proiectele de lege care asigură un nivel ridicat al siguranţei naţionale şi, în egală măsură, respectarea drepturilor individuale”
Gabriel Oprea, preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, a semnat astăzi, la Cotroceni, un acord politic privind susținerea iniţiativei de modificare şi completare a Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Documentul a fost semnat în cadrul consultărilor la care preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare.
Preşedintele UNPR a declarat că salută atât iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis de a discuta această problemă extrem de importantă pentru România, cât şi decizia unanimă a liderilor partidelor parlamentare de a semna inițiativa legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii 506/2004.
Gabriel Oprea a afirmat că „UNPR susţine cu toată convingerea proiectele de lege care asigură un nivel ridicat al siguranţei naţionale şi care, în egală măsură, respectă drepturile fundamentale ale românilor. Din acest punct de vedere, iniţiativa de modificare şi completare a legii în discuţie, aşa cum a fost prezentată, respectă ambele criterii. Pe de-o parte, sunt asigurate garanţiile necesare că drepturile şi libertăţile individuale stabilite prin Constituţie vor fi respectate. Pe de altă parte, acestei legi îi sunt aduse modificări ce vor permite instituţiilor abilitate să-şi facă datoria cu mai multă eficienţă, în actualul context de securitate, pentru apărarea ţării, a cetăţenilor şi a interesului naţional. Aceste modificări sunt absolut necesare pentru România şi vreau să subliniez că ele au fost deja operate în majoritatea ţărilor din NATO şi din Uniunea Europeană”.
Proiectul de Lege va intra în etapa de avizare de către Guvernul României, după care va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii