Comunicat UNPR - Sambata, 10 Noiembrie 2012
Comunicat UNPR - Sambata, 10 Noiembrie 2012Președintele UNPR Gabriel Oprea, candidat USL în Colegiul 3 Senat din București, a vizitat sâmbătă, 10 noiembrie 2012, Piața Obor, împreună cu primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, unde a discutat cu cetățenii și cu comercianții.
Oamenii au apreciat eforturile făcute de Primărie pentru modernizarea Pieței Obor, considerând că este cea mai modernă din Capitală și subliniind importanța parcării subterane cu cele 600 de locuri. Primarul Neculai Onțanu a evidențiat contribuția președintelui Gabriel Oprea la implementarea acestui proiect. "Aşezarea temeliei noii construcţii a Pieţei Obor alături de primarul sectorului 2 m-a legat iremediabil de acest loc care simbolizează parteneriatul pentru sectorul 2 pe care îl am cu Neculai Onţanu", a declarat Gabriel Oprea. El a precizat că va continua să fie un aliat de nădejde al dezvoltării sectorului 2 pentru ca Primăria să poată continua şi duce la bun sfârşit proiectul de creştere a ordinii publice şi siguranţei cetăţenilor, programele de asistenţă socială, modernizarea infrastructurii şcolare şi termoizolarea blocurilor.
Tot sâmbătă, Gabriel Oprea stat de vorbă cu bucureștenii ieșiți la plimbare în Parcul Circului, subliniind că, într-o capitală tot mai poluată, sectorul 2 este un model din punctul de vedere al eforturilor edililor în direcţia creşterii calităţii aerului, prin extinderea şi modernizarea spaţiilor verzi disponibile. Astfel, aici au fost construite peste 50 de părculeţe în toate cartierele din sector, au fost create 10 parcuri noi şi au fost reamenajate vechile parcuri, printre care se numără şi Parcul Circului. Gabriel Oprea le-a spus cetățenilor că, în calitate de senator, va continua să susțină eforturile Primăriei condusă de Neculai Onțanu pentru dezvoltarea sectorului 2.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp