Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:46 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele UNPR Gabriel Oprea a participat sâmbătă, 23 mai, la o şedinţă de lucru a organizaţiei judeţene Sibiu

ro

23 May, 2015 14:12 1506 Marime text
Alături de conducerea partidului, au participat parlamentari, aleşi locali reprezentanți ai organizațiilor municipale și comunale din județul Sibiu.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre proiectele pe care partidul le promovează la nivel național: programul „Primul loc de muncă”, introducerea votului de la 16 ani, taxa de solidaritate, precum și programul din domeniul agriculturii “Prima fermă”, care încurajează tinerii fermieri să pornească o afacere, având deja un set de măsuri pentru dezvoltarea proiectului.
“UNPR va avea un milion de membri până la alegerile din 2016 pentru că suntem un partid în slujba românilor, cu legi, iniţiative şi soluţii concrete pentru familiile din România, pentru tineri şi pensionari, un partid care apără interesul naţional”, a afirmat preşedintele UNPR Gabriel Oprea.
 
Biroul de presă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii